Pe timpul când copiii nu știau de computer, Internet și telefon mobil, când străzile de pe Bujărăuca erau asurzite de vocile copiilor jucăuși, noaptea se făceau multe șotii zămislite de cu zi. Îmi amintesc cum noaptea legam pe partea cu încheietură a unui bold o bucată de ață lungă și înfigeam un cartof, iar ascuțitul îl înfigeam în rama geamului vecinilor, ca la tragerea aței cartoful să bată în sticlă, făcându-i să iasă afară pentru a vedea cine-i.
Și iată într-o seară, făcând șotia și ascunzându-ne după a treia bătătură la geam, stăpânul s-a priceput și a sărit pe fereastra din spatele casei și încetișor, cu o vărguță în mână, a apărut pe neașteptate lângă noi cu cuvintele: „Las’ că vă arăt eu vouă!”, dar până a ajuns la ”arăt eu vouă” noi deja nu mai eram acolo.
Află și alte amintiri din copilăria sorocenilor aici – observatorul.md/tag/amintiri-din-copilarie
