Alexandra Timco, elevă talentată din municipiul Soroca, trăiește în acest an una dintre cele mai frumoase experiențe ale adolescenței sale: un an academic în Statele Unite ale Americii, în cadrul programului internațional FLEX – Future Leaders Exchange. Acest program de prestigiu, destinat tinerilor din Europa de Est, este cunoscut pentru rigoarea și competiția sa, iar obținerea unei burse FLEX reprezintă o realizare deosebită.
Acasă, Alexandra își continuă studiile la Liceul Teoretic „Constantin Stere”, unde se remarcă prin seriozitate și implicare. Este, de asemenea, una dintre cele mai active membre ale Centrului de Creație al Copiilor și Adolescenților „Speranța”, participând constant la proiecte culturale, artistice și educative.
În SUA, Alexandra este găzduită de o familie din statul Iowa și frecventează o instituție de învățământ americană, având ocazia să descopere un sistem diferit de studiu, o cultură nouă și o comunitate care a primit-o cu multă căldură. Totodată, ea promovează tradițiile, valorile și identitatea Moldovei, devenind un adevărat ambasador al țării sale.
Un moment important al experienței sale peste ocean a avut loc pe 11 noiembrie, când Alexandra a fost invitată la Clubul Rotary din Kalona, cu ocazia Zilei Veteranilor. În fața membrilor clubului, tânăra a prezentat drapelul Republicii Moldova și a susținut un discurs despre țara sa, gest apreciat și reflectat ulterior în presa locală din Iowa.
Alexandra a vorbit despre identitatea culturală a Moldovei, despre limba română, limba oficială a țării, și despre diversitatea lingvistică întâlnită pe teritoriul nostru. A amintit tradițiile care ne definesc ca popor, valorile ce ne unesc și frumusețea locurilor natale, de la monumente istorice și mănăstiri rupestre până la renumitele crame moldovenești.
Prin comportamentul exemplar, prin discursul său cald și prin modul în care reprezintă Republica Moldova, Alexandra Timco demonstrează că tinerii noștri pot duce peste hotare o imagine frumoasă a țării, a neamului și a locurilor din care provin.
Experiențele acumulate în cadrul schimbului internațional și al programului FLEX vor contribui la dezvoltarea ei personală și profesională, iar la întoarcerea acasă, Alexandra va avea cu siguranță multe de oferit comunității din care face parte.
Articol realizat de cercul de jurnalism,,Tânǎrul Jurnalist” cond. Mariana Lucavetchii Ion GÎsca














