Implicată constant în activități civice, educaționale și culturale din raionul Drochia, Alexandra Moldovan este una dintre vocile active ale generației tinere. Recent, aceasta a fost aleasă și investită în funcția de președintă a Consiliului Raional al Tinerilor Drochia.
Cunoscută pentru spiritul său analitic, creativitatea și deschiderea față de inițiativele comunitare, Alexandra Moldovan s-a remarcat de-a lungul timpului prin implicare în proiecte locale și naționale, dar și prin interesul pentru scriere, jurnalism și activism civic. Parcursul său a început în cadrul HUB-ului „Tineri Scriitori și Jurnaliști”, unde a făcut primii pași în redactarea de articole, poezie și proză, experiență care a contribuit la formarea unei viziuni critice asupra realităților sociale.
Decizia de a candida pentru funcția de președintă nu a fost una planificată din start. Alexandra Moldovan afirmă că a acceptat această provocare din dorința de a reprezenta interesele tinerilor și de a contribui la dezvoltarea comunității la nivel raional. Momentul investirii a fost marcat de emoții puternice și de susținerea persoanelor care i-au fost alături pe parcursul activismului său.
În noua funcție, aceasta vede Consiliul Raional al Tinerilor ca pe o platformă de lucru mult mai amplă, cu posibilitatea de a genera inițiative cu impact real. Printre obiectivele sale se numără dezvoltarea personală și profesională, acumularea de experiență prin scrierea și implementarea proiectelor, dar și consolidarea unui portofoliu relevant de activități.
Pe agenda noii conduceri se regăsesc inițiative de extindere a parteneriatelor cu Asociația Tinerilor Diplomați, organizația Norda și alți parteneri, precum și implicarea în proiecte Erasmus și activități de informare destinate tinerilor. Totodată, Alexandra Moldovan își propune organizarea unei activități de amploare la nivel de oraș, un City Quest, realizat în colaborare cu alte Consilii Raionale și Locale ale Tinerilor.
Un alt aspect important vizează adaptarea activităților la interesele actuale ale tinerilor. În acest sens, noua președintă consideră necesară implicarea unor formatori și persoane publice cunoscute la nivel național, care pot aduce un plus de atractivitate și relevanță training-urilor și evenimentelor organizate.
Prin experiența acumulată, implicarea constantă și dorința de a contribui la schimbare, Alexandra Moldovan își asumă mandatul de președintă a Consiliului Raional al Tinerilor Drochia cu obiectivul de a consolida rolul tinerilor în viața comunității.














