Activități de informare în cadrul Campaniei antitrafic la Soroca

0
140

Astăzi a avut loc o ședință a Comisiei teritoriale privind traficul de ființe umane, în contextul demarării Campaniei naționale antitrafic. Cu această ocazie, în următoarele zile urmează a fi desfășurate mai multe activități de informare, organizate de către membrii acesteia.

Potrivit Ludmilei Evstratova, coordonatoarea Centrului de sănătate prietenos Pro-Viața vor avea loc sesiuni de informare la Liceul teoretic “C. Stere”, Liceul teoretic “Ion Creangă” și la gimnaziul din satul Racovăț, precum și în alte localități din raion, cu implicarea Inspectoratului de Poliție Soroca. “În cadrul campaniei de informare elevilor și cadrelor didactice li se va aduce la cunoștință ce înseamnă traficul de ființe umane și unde pot apela, căci, de obicei, adolescenții sunt cei care fac parte din grupul de risc. Vom fi prezenți chiar și la adunările de părinți, unde vom accentua importanța comunicării cu copiii la tema dată și vom împărți pliante”.

Totodată, la 18 octombrie, începând cu ora 12.00, va fi organizat un flash mob cu genericul “NU traficului de ființe umane”, unde vor participa voluntarii centrului. De asemenea, în această săptămână va fi derulat un concurs de desene pentru copii, în care participanții vor fi premiați, iar lucrările lor vor fi etalate în incinta centrului. “Un copil și un adolescent bine informat, nu este traficat”, susține Ludmila.

Elena Cociorvă, specialist principal la Centrul de sănătate Soroca, afirmă că instituția se implică activ în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane. “În cazul în care medicul de familie sau asistenta medicală depistează careva probleme pe sector, sunt sesizate organele competente”, menționează specialistul.

Reamintim că, la 18 octombrie este marcată „Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de fiinţe umane” (TFU). În perioada 16-22 octombrie curent se desfășoară Campania naţională „Săptămâna de luptă împotriva TFU”, scopul căreia este prevenirea şi combaterea TFU, sensibilizarea şi informarea societăţii despre riscurile şi consecinţele acestui fenomen, informarea despre realizările înregistrate, impedimentele în implementarea politicilor antitrafic, etc.

Citește: La Soroca a avut loc un atelier de schimb de bune practici în domeniul traficului de ființe umane


Articolul precedentGala filmului românesc pentru copii a ajuns la Soroca
Articolul următorConsilierii municipali se vor convoca la finele lunii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.