Accident fatal la Visoca

0
133

În după-masa zilei de joi, 13 octombrie, a avut loc un accident rutier în preajma bisericii din satul Visoca. Automobilul de model VAZ-21099 s-a tamponat de o fântână de pe marginea carosabilului.

Conducătorul auto, un localnic în vârstă de 48 de ani, a părăsit locul accidentului, iar în automobil a fost găsit cadavrul consăteanului său de 57 de ani, care a decedat în urma leziunilor primite. Din spusele sătenilor, şoferul era în stare de ebrietate, iar poliţia l-a găsit în scurt timp în gospodăria unei femei din sat. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi ajutorul medical necesar şi pentru a i se preleva probele sângelui ca să poată fi constatată starea de ebrietate.

Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar poliţia informează că pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru ”Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, în stare de ebrietate”. Dacă se va dovedi vinovăţia bărbatului, acesta riscă închisoare de la 4 la 8 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 4 la 5 ani.

Ion Brighidin

Articolul precedentUn copil de nouă ani a fost curentat
Articolul următorEvitaţi “zebrele negre”
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.