În perioada 23-24 iulie 2025, Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova a organizat cea de-a X-a ediție a Academiei de Vară pentru Bibliotecari, eveniment dedicat instruirii profesionale și implicării active în comunitate. Tema din acest an a fost „Cultura electorală – atribut de bază al cetățeniei participative” ce a adus în discuție importanța informării corecte a cetățenilor cu privire la procesul electoral și la rolul pe care fiecare alegător îl are într-o societate democratică.
Astfel la Biblioteca Copii „Steliana Grama” din municipiul Soroca, a fost organizată o oră de informare pentru utilizatorii bibliotecii și pentru beneficiarii Centrului de plasament temporar pentru copiii separați de părinți. Prin intermediul unei prezentări Power Point cu tema „Informarea în alegeri”, participanții au aflat mai multe despre importanța votului, despre rolul pe care alegerile îl joacă pentru țară, dar și despre modul în care fiecare cetățean își poate exercita dreptul de a participa la luarea deciziilor.
Activitatea nu s-a limitat la o simplă prezentare. Cei prezenți au fost implicați într-un dialog deschis, au discutat exemple concrete, au analizat studii de caz și și-au împărtășit opiniile. Astfel, tinerii au avut ocazia să înțeleagă mai bine cum funcționează procesul electoral și de ce participarea lor este esențială.
La final, organizatorii au distribuit materiale media cu caracter educativ și informativ, menite să explice pe înțelesul tuturor ce sunt alegerile și de ce informarea corectă este un pas important spre o societate democratică.













