În Registrul Actelor Publice Locale a fost publicată lista elevilor și profesorilor din raionul Soroca, ce urmează să fie premiați pentru performanțe deosebite în anul de studii 2022-2023. Este vorba de 322 de elevi și 168 de profesori din raionul Soroca.
Informația se regăsește în decizia adoptată de Consiliul Raional Soroca la ultima ședință. Scopul proiectului este de a încuraja și de a motiva atât elevii, cât și cadrele didactice să-și dezvolte potențialul și să atingă performanțe remarcabile la nivel regional. Elevii (și cadrele didactice care îi învață) au obținut locuri premiante în competițiile școlare și științifice desfășurate pe parcursul ultimului an de studii. Fondurile alocate pentru aceste premii sunt în valoare totală de 179.300 de lei. Din această sumă, 89.650 de lei sunt destinate premiilor elevilor, aceeași sumă va fi alocată premiilor cadrelor didactice.