Preotul Sorin Huluță la „Interviu cu soroceni” / VIDEO

0
336

Redacția “Observatorul de Nord” a lansat acum un an emisiunea – “Interviu cu soroceni”, unde ne-am propus să invităm oameni din ținutul Sorocii care au ce spune celor din jur. Criteriile de selecție ale celor care au participat sunt simple: au inima mare cât o cetate și le curge Nistrul prin vene, fie că s-au născut la Soroca ori i-a adus soarta aici. Am decis ca la aniversarea de un an, să republicăm zilnic câte un interviu, pentru cei care nu au reușit să le vadă sau și-ar dori să asculte din nou ce are de spus interlocutorul nostru mai în liniște, cu o cană de izvar la poalele unui brăduț decorat cu zeci de luminițe. 

L-am invitat la o discuție pe preotul Sorin Huluță, sorocean „altoit” pe meleagurile noastre de mai bine de 10 ani. Am discutat cu invitatul nostru venit de peste Prut despre unde este mai acasă, visul său de a liturghisi într-o biserică de lemn, cum a cunoscut-o pe viitoarea preoteasă, locul bărbatului și a femeii într-o relație, ce-i învață pe cei trei fii ai săi, problema mitropoliilor ș.a.


Articolul precedentFALS: Comisia Europeană vrea să anuleze Crăciunul
Articolul următorEXPLICĂM: Logică, toleranță și lucru în echipă. Cum dezbaterile pregătesc viitorii lideri
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.