Pentru astăzi avem dezlegare la … vin. Este oare obligatoriu să cinstești chiar 40 de pahare cu vin?

0
226

  Astăzi, toți credincioșii ortodocși din raionul și municipiul Soroca sărbătoresc cei 40 de sfinți mucenici.

Pentru multă lume această sărbătoare este specifică prin faptul că în această zi ni se dezleagă la vin or, se consideră că bărbații trebuie să cinstească 40 de pahare cu vin, pentru fiecare din cei 40 de sfinți, care au pătimit în Sevastia Armeniei.

„Legenda” precum că, este obligatoriu să cinstim câte un pahar de vin pentru soldații Domnului este bună și frumoasă, dar…dacă cineva nu poate bea tocmai 40 de pahare cu vine, este de-ajuns să guști doar puțin vin roșu sau să te stropești cu el…

Apropo, după tradiția creștină se bea 40 de pahare, iar conform tradiției geto-dacice, numărul paharelor este de 44.

 


Articolul precedentTradițional, la început de săptămână, euro se depreciază în raport cu leul moldovenesc. Nu și dolarul…
Articolul următorPodul peste Nistru, cu o lungime de 362 de metri și 4 benzi de circulație – în vizorul guvernelor de la Chișinău și Kiev
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.