VIDEO// Doctor Ludmila Ciobanu: Bolnavii non-COVID nu sunt lăsați în voia sorții

0
315
Ludmila-Ciobanu

Redacția ziarului „Observatorul de Nord” a organizat recent o rundă de dezbateri publice la tema: „Un an de pandemie — cum autoritățile sorocene au gestionat criza”, în cadrul cărora au participat reprezentanți ai autorităților raionale, medici, agenți economici, reprezentanți ai comunității, care au avut de suferit de pe urma COVID-ului… Or, pe data de 11 martie, s-a împlinit un an de când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pandemia de COVID-19, iar luminița din capătul tunelului nu se întrezărește. Deja de un an noi toți parcă am fi actorii unui film de groază, cu salvări și sirene, cu gropi și sicrie în prim plan, cu eroi și antieroi, cu realiști și sceptici.

Și dacă în astfel de situații cele mai grăitoare și elocvente sunt cifrele, atunci acestea continuă să ne dea fiori: dacă pe data de 11 martie 2020, când a fost declarată pandemia, erau infectate, la nivel global, puțin peste 118.000 de persoane, astăzi avem infectați peste 120.000.000 de oameni, iar la decese starea de lucruri este la fel de îngrijorătoare — de la 4300 de persoane decedate atunci, la peste 2.600.000 de oameni în prezent…

Ludmila CIOBANU, șefa Centrului de Sănătate Soroca: Desigur, asistența medicală primară nu era pregătită de a activa în condiții de pandemie, deoarece, datorită specificului activității noastre, noi eram asigurați doar cu mănuși și dezinfectant. Era foarte greu atunci să cumpărăm echipamentul necesar, dar inclusiv datorită ajutorului primit de la agenții economici din oraș am reușit să facem față situației. Am reușit să păstrăm personalul medical, lucru greu de obținut în condiții de pandemie, și este foarte important să remarc că primul caz de infectare l-am avut în luna august. Una din activitățile noaste importante a fost testarea cetățenilor, lucru făcut de echipele noastre, care au fost instruite în acest domeniu. Ajungeam să facem și 40 de teste pe zi. Pacienții cu boli cronice erau telefonați la domiciliu și asigurați cu serviciu medical, fie prin aducerea la domiciliu a rețetelor de care aveau nevoie sau la intrarea în instituția medicală. Am avut echipe speciale de triaj care asigurau condiții pentru a nu se admite răspândirea infecției. Am deschis și un izolator, unde erau amplasate persoanele cu febră. Fiecare zi de joi este ziua copiilor și a femeilor gravide — adică ne străduim la maximum să acordăm servicii medicale de calitate tuturor.

Dezbaterile în întregime le puteți viziona aici:


Articolul precedentMembrii Comisiei speciale privind râul Nistru, condusă de soroceanca Aliona Pilipețcaia, s-au întâlnit cu Ambasadorul Ucrainei în RM, Marko Shevchenko
Articolul următorVeteranii de război, stabiliți peste hotare, vor avea acces la alocații de stat
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.