La  Drochia a fost deschisă prima galerie de artă din nordul Republicii Moldova

0
76

  La Drochia a fost deschisă o galerie de artă, unica de acest gen din nordul Republicii Moldova. Galeria se întinde pe 85 de metri pătraţi şi include trei săli. Pe 13 septembrie, un sculptor din Botoşani va fi primul care îşi va expune lucrările acolo, împreună cu o pictoriţă din Republica Moldova.

 

Directorul instituţiei de artă spune că a fost un vis al său, încă din timpurile în care lucra în Italia. A rămas profund impresionat de galeriile pe care le-a văzut în străinătate şi şi-a dorit una şi în oraşul natal. Zis şi făcut, odată întors acasă şi-a transformat visul în realitate.

DUMITRU POSTOVANU, director, galerie: „Eu am fost şi la Vatican, am avut posibilitatea să vizitez foarte multe, am avut ocazia şi în Austria să vizitez galerii de artă. M-am inspirat de cultura şi toate ideile pe care le-am văzut.”

  Sculptorul roman Alexei Vidraşcu şi pictoriţa Maria Plop, din Republica Moldova, sunt primii care-şi vor expune lucrările de artă în cadrul galeriei. Până atunci, însă, vor fi afişate imagini din creaţia lui Constantin Brâncuşi, aduse de la Soroca.

 DUMITRU POSTOVANU, director, galerie: „Sper ca la 13 septembrie să invităm domnii de peste Prut de la Zona Metropolitană, suntem într-o colaborare foarte mare cu domnul Aurel Milinciuc de la Muzeul Regional din Botoşani. Sper ca instituţia aceasta va deveni un centru turistic pentru inclusiv nordul Moldovei.”

 În parcul din apropiere vor fi aduse cinci perechi de dropii, păsări donate de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor din Botoşani.

ION DASCĂL, vicepreşedinte, raionul Drochia: „Sperăm ca în continuare să avem o colaborare cât mai fructuoaseă cu Botoşani-ul, ca acest proiect, pe care l-am început să-l derulăm în continuare, noi am demonstrate că putem face şi avem dorinţa de a face, căci ne dorim cu toţii ca şi raionul Drochia să fie inclus în traseele turistice din Republica Moldova, unde să vină turiştii să viziteze acest oraş şi raion frumos, cu nume de pasăre, dropie, care este inclusă în Cartea Roşie şi ne dorim şi un monument cu dropia să aducem la acest muzeu.”

Pentru construcţia galeriei, Consiliul raional a alocat 600 de mii de lei. (SURSA:TVRMoldova)

 

 


Articolul precedentNici o diferență între sfârșitul verii și începutul toamnei
Articolul următorDurerile abdominale, durerile de cap și scaunele frecvente – noi/alte simptome ale COVID-19
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.