(FOTO/ VIDEO) Ziua Mondială a Curățeniei a fost marcată la Soroca, printr-o amplă acțiune de salubrizare

0
201

De Ziua Mondială a Curățeniei, marcată în toate țările din lume, la Soroca a fost desfășurată o acțiune de salubrizare. Sute de voluntari au adunat deșeurile de pe malului râului Nistru, unde zilnic se odihnesc sau se plimbă sorocenii. Acțiunea s-a încheiat cu peste 100 de saci cu gunoi.

La acțiunea organizată de ONG  ECO SOR au participat voluntarii organizației, voluntarii CRT Dacia, elevi ai colegiilor “Mihai Eminescu”, Tehnic Agricol, Colegiul de Arte “Nicolae Botgros”, elevii liceelor “Constantin Stere”,  “Petru Rareș”, elevii gimnaziului “Dumitru Matcovschi”din municipiu.

Participanții echipați cu tricouri, chipiuri și mănuși, dar și cu saci pentru adunarea deșeurilor, au curățat de gunoaie malul râului Nistru pe porțiunea de la Cetatea Soroca, până la Gara auto.

Marcel Rebeja,voluntar ECO SOR, despre acțiunea de salubrizare

Chiar din primele clipe, participanții au adunat zeci de kilograme de deșeuri, lăsate în apropierea râului de cei care se odihnesc sau se scaldă la râu.

Cel mai des tinerii au găsit deșeuri din plastic precum sunt PET-urile, sticle de la băuturi răcoritoare sau alcoolice, tot felul de ambalaje sau chiar scutece.

Ziua Mondială a Curăţenie este marcată la 23 septembrie și a fost promovată în 1993 de către Organizația Națiunilor Unite, în parteneriat cu organizația Clean Up the World. Sărbătoarea are scopul de a inspira și de a îndemna populaţia să curețe, să îmbunătățească și să protejeze mediul, prin realizarea de acțiuni care pot varia de la igienizarea unor zone, plantarea de arbori și arbuști, la proiecte care contribuie la conservarea resurselor naturale.

Sute de elevi de la colegiile și liceele din municipiul Soroca au petrecut Ziua Mondială a Curățeniei pe malul râului Nistru
Tinerii s-au implicat în acțiunea de salubrizare
În unele locuri, pe malul râului Nistru sunt mai multe șticle și PET-uri, decât fire de iarbă
În urma plimbărilor sau odihnei oamenilor, pe malul râului rămân mormane de gunoaie și sute de sticle și PET-uri
Elevii Colegiului de Arte “Nicolae Botgros” susțin inițiativele ecologice și îndeamnă toți sorocenii să păstreze curățenia în spațiul public
Artiom și părinții săi Oleg și Lidia Sterlețchi, care se plimbau pe malul râului, s-au alăturat campaniei. Este important să educi copiilor dragostea față de natură, spun părinții.
Artiom Sterlețchi a ajutat la curățirea spațiului de lângă Nistru, alături de voluntari
Voluntarii au muncit câteva ore…
…și au adunat peste 100 de saci cu gunoi de pe malul Nistrului.
Articolul precedentС Днем рожденья, ВЕЛИКИЙ ТРЕНЕР и БОЛЬШОЙ ЧЕЛОВЕК, СЕРГЕЙ КРУДУ!
Articolul următorMicrobuzul Soroca – Cahul a fost implicat într-un accident rutier din cauza unui conflict dintre șoferi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.