La finalul acestei săptămâni, locuitorii municipiului și raionului Soroca, sunt așteptați la un târg de caritate, atât în calitate de cumpărători, cât și în calitate de vânzători. Din banii adunați, organizatorii își propun să ajute un tânăr bolnav.
“Organizăm un târg de caritate cu un scop nobil. Dorim o parte din banii colectați să îi donăm pentru Panici Nicolai, care este diagnosticat cu tumoare Limfom non-hodgkin”, se menționează într-un anunț publicat de organizatori pe rețelele sociale.
La târg puteți:
- vinde propriile produse și a dona o parte din bani pentru caritate;
- procura produse pentru a contribui la colectarea fondurilor;
- participa la tombolă (prin cumpărarea biletelor veți contribui la colectarea fondurilor);
- dona haine, cărți, produse de igienă personală, încălțăminte”, se mai spune în anunț.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, în data de patru mai, începând cu ora 11.00. Doritorii de a participa sunt așteptați în sala de festivități a Liceului “Constantin Stere” din municipiul Soroca.