Tradiționalul festival-concurs de muzică sacră, “Cu noi este Dumnezeu”, s-a desfășurat ieri la Soroca. La cea de-a XXII-a ediție au participat ansambluri vocale și coruri din mai multe localități ale raionului, dar și oaspeți din România.
Colectivele artistice au concurat între ele, prezentând câte două-trei cântece bisericești, colinde pascale. Prestația acestora a fost evaluată de un juriu, prezindat de vicepreședintele raionului, Vladimir Nicuța. Din juriu a făcut parte și Episcopul de Soroca, PS Ioan Moșneguțu.
În recital, au evoluat Corul de copii „Belcanto” al Școlii de Arte „Eugen Coca” din Soroca, corul „Mugur-Mugurel” al Catedralei „Sfântul Sava” din Buzău (România) și corul de preoți al Vicariatului Soroca.
Participanții au primit diplome și premii bănești, atât din partea autorităților raionale, cât și din partea Vicariatului de Soroca.
Premiul Mare al Vicariatului a fost oferit Ansamblului Vocal „Divinitate” de la Palatul de Cultură Soroca, conducător artistic, Ion Rotaru, dirijor, Tamara Coșciug, iar Premiul Mare din partea Secției Cultură și Turism Soroca a fost acordat corului „Orantis”, conducător Veronica Chițan.
Urmăriți în continuare festivitatea de premiere.
De asemenea au fost decernați cu diploma și premii bănești, meșterii populari care au prezentat o expoziție de icoane și ouă încondeiate, dar și bucate tradiționale, gătite la sărbătoarea Învierii.
Evenimentul se desfășoară în fiecare an, în ziua a treia a Învierii și este organizat de Secția Cultură și Turism Soroca și Vicariatul de Soroca.