Șezătoare la Gimnaziul Racovăț

0
105

Elevii și locuitorii satului Racovăț au participat recent la o șezătoare organizată în incinta gimnaziului din localitate. Evenimentul a trezit în rândurile celor prezenți amintiri și emoții pozitive, prin tradițiile și datinile prezentate.

La șezătoare nu au lipsit cântecele, dansurile populare și nici bucatele tradiționale. Gospodinele au împletit sau au tors și s-au întrecut la gătit, potrivit profesoarei de matematică, Ana Ţapu. Ele au copt plăcinte, turte cu mac, dar şi alte bunătăţi de post. “Evenimentul a fost dedicat păstrării tradițiilor și promovarea portului popular, sala fiind împodobită cu covoare tradiționale moldovenești. Elevii care au participat la șezătoare, îmbrăcați în haine naționale, au intonat cântece, au ghicit, au dansat și au înscenat jocuri. Prin aceste activități se fortifică parteneriatul şcoală-familie-comunitate. Vreau să mulţumesc mult elevilor, dar şi părinţilor pentru participare şi ajutorul acordat, pentru pernele din casa mare, meşteşugurile populare dar şi pentru experienţa  care am trăit-o alături de ei şi de care sunt mândră”, menţionează organizatoarea.

Pe scenă au evoluat elevii clasei a V-a “A”, Cercul “Tânărul jurnalist”, conducător Ana Ţapu, împreună cu colectivul de părinţi.

Şezătoarea a stârnit curiozitatea elevilor şi profesorilor din gimnaziu, dar și a localnicilor. “Am venit să văd tradiţiile satului nostru, care ar fi bine să fie reînnoite azi, deoarece sunt nişte obiceiuri foarte frumoase”, a spus un locuitor al satului.

“Am rămas foarte impresionat de tot ce s-a petrecut aici. Pentru prima dată observ la noi în localitate măiestria oamenilor”, susţine un alt racovițean.

Menționăm că, la șezătoarea cu genericul “De la lume adunate si-napoi la lume date” au participat locuitori ai satului Racovăț, de toate vârstele.


Articolul precedentÎn Soroca ar putea apărea biciclete tandem
Articolul următorLa Soroca a avut loc Concursul “Sorovision”. Tinerii au cântat în limba franceză (VIDEO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.