În satul Zastînca au avut loc consultări publice privind proiectul de decizie „Cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale”, la care au participat primarul, consilierii locali și zeci de locuitori ai satului.
Discuțiile au fost aprinse, iar în mai multe momente opiniile participanților au fost contradictorii. Consilierii, reprezentanții administrației publice locale și cetățenii și-au exprimat argumentele privind viitorul administrativ al localității, iar atmosfera a fost marcată de dezbateri, schimburi de replici și poziții diferite.
Consultările au loc după ce, în ultimele săptămâni, locuitorii din Zastînca au fost invitați să completeze un chestionar prin care să-și exprime opțiunea privind localitatea cu care satul ar urma să se amalgameze. Potrivit rezultatelor prezentate, 585 de persoane au optat pentru municipiul Soroca, în timp ce doar 16 au ales satul Cosăuți.
Majoritatea celor prezenți la consultările publice și-au exprimat susținerea pentru amalgamarea cu municipiul Soroca, considerând că această opțiune ar putea aduce mai multe oportunități de dezvoltare pentru comunitate. Au existat însă și voci care au ridicat întrebări privind impactul reorganizării administrative și modul în care aceasta va influența viața locuitorilor.
Proiectul de decizie urmează să fie examinat în cadrul ședinței Consiliului Local, programată pentru luni, începând cu ora 10:00, când aleșii locali vor decide dacă Zastînca va iniția oficial procesul de amalgamare voluntară cu municipiul Soroca.














