Trecând în februarie în al cincilea an de ardere continua, războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina a ajuns să fie trecut în ultima vreme pe planul secund al interesului public internațional. Războiul mai recent din Golful Persic al Statelor Unite și Israelului contra Iranului și criza din 7 octombrie 2023 generată de atacul terorist fără precedent al gherilelor palestiniene asupra Israelului urmată de atacul israelit asupra sectorului și orașului Gaza, făcut una cu pământul, au adumbrit întrucâtva vâlvătaia ruso-ucraineană din estul Europei. E adevărat, că datorită rezistenței ucrainenilor și epuizării mașinii de război a rușilor, acest război a căpătat o formă a luptei oarecum statică, bazată preponderent pe hărțuire cu scopul înfrângerii prin extenuare a uneia dintre cele două părți beligerante.
Comandamentul politic rus care a adoptat această tactică militară după eșecul suferit în strategia de cucerire a Kievului și capitularea Ucrainei în trei zile a pornit de la ideea că Rusia este mare și că apriori ea nu poate fi învinsă. Bustul geografic real de impunător al Rusiei pus la baza acestei tactici se sprijinea însă pe două mituri auto-insuflate de puternica propagandă sovietică și rusă. Primul mit era că armata rusă este cea de doua forță militară a lumii și simplul fapt al apariției ei în teatrul unui război o declară învingătoare. Al doilea mit, decurs din primul, era că drept dovadă a invincibilității acestei armate de temut este victoria ei în așa zisul „marele război pentru apărarea patriei” din 1945.
În patru ani de confruntare pe o linie a frontului de mai bine de o mie de kilometri lungime, primul mit a fost șters cu buretele din uzul propagandistic al Kremlinului, spre rușinea armatei invadatoare și gloria celei care își apără patria. Armata rusă s-a dovedit a fi una depășită tehnic, tehnologic și militar-organizatoric. În patru ani de război, armatele ei de tancuri și blindate au fost distruse și făcute ca și inexistente de rezistența ucraineană. Mormane de metal ars au rămas să ruginească în stepele Ucrainei. Peste un milion și jumătate de soldați ruși au căzut răpuși până acum într-o confruntare în care ei s-au angajat să ucidă contra unei sume de bani. Mașina de război a lui Putin a fost învinsă în războiul cu armele tradiționale. Unica armă de care se agață ca să nu dispară cu totul este cea nucleară, pe care, de frică, o agită din timp în timp.
Al doilea mit, cel al victoriei în războiul din 1941-1945 este și mai amăgitor. În acel război, rușii au învins numai și numai datorită contribuției militare și financiare efective și substanțiale a aliaților occidentali. Aceștia s-au organizat într-o coaliție anti-hitleristă largă în sprijinul Uniunii Sovietice în ciuda faptului că până în dimineața zilei de 22 iunie 1941 bolșevicii sovietici și naziștii germani au fost aliați, frați de arme. Printr-un Pact secret, sovieticii și naziștii au declanșat cel de-Al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939, atacând Polonia din părți opuse. Ajutorul salvator a venit pentru ruși în special din partea Marii Britanii și al Statelor Unite ale Americii. În forma cea mai explicită, faptul contribuției determinante a Occidentului la victoria pe care rușii și-au atribuit-o ulterior în totalitate a fost recunoscut în iunie 1945 de însuși Stalin.
Astăzi, o coaliție similară, dar una deja anti-putinistă, este organizată în sprijinul Ucrainei, țară invadată de Rusia militaristă a lui Putin. Dictatorul Putin este Hitler-ul secolului XXI. Nicicum altfel, deoarece Rusia a anunțat pentru acest război scopuri aproape că identice cu cele ale Germaniei naziste a lui Hitler privind Rusia sovietică – lichidarea Ucrainei ca stat și a ucrainenilor ca etnie. Coaliția anti-putinistă la care a participat la început și Statele Unite a furnizat Ucrainei arme, bani și tehnologii a oprit înaintarea rușilor. Ea a transformat Ucraina într-un bastion al democrației de care Rusia și-a cam zdrobit colții.
Războiul de epuizare pe care a contat Putin s-a întors împotriva țării agresoare. Rezervele tehnice și umane ale Rusiei au ajuns la limită la începutul celui de-al cincilea an de război. Implicit, capacitățile ei economice de aprovizionare a frontului sunt în permanentă descreștere din cauza numeroaselor sancțiuni, iar tendința negativă va continua negreșit.
În contrabalanță, puterea de rezistență a Ucrainei susținută de Occident a crescut până dincolo de punctul de a fi capabilă să atace ținte de infrastructură militară la distanțe mari, situate dincolo de linia frontului, în adâncul teritoriului Federației Ruse. Rușii au început să perceapă războiul nu doar privind cum crește suprafața cimitirelor în orașele și satele cele mai depărtate, dar văzând și auzind cum pe deasupra capetelor lor zboară roiuri de drone și rachete ucrainene care produc explozii îngrozitoare și ard depozitele de gaze și petrol din imediata apropiere a caselor lor. Prin acești mesageri ai noii tehnologii militare ucrainene războiul a ajuns până la locuitorii de elită din Sankt Petersburg și Moscova, care până recent au trăit conflagrația oarecum indiferenți, mulțumiți de ceea ce li s-a oferit cu porția de propaganda putinistă. O creștere în intensitate a atacurilor ucrainene asupra acestor două orașe cu statut de capitală va schimba în mod covârșitor dispoziția rezidenților, ar putea să submineze încrederea în conducătorii Rusiei de azi, să-i facă să-și pună întrebări pe marginea cauzelor și rosturilor acestui război. Or, de fiecare dată când rușii au fost treziți din letargia propriei suficiențe și provocați să-și pună întrebări, lucrurile în Rusia au luat-o razna și au revenit la locul lor ori prin revoluții și răscoale sângeroase, ori prin războaie civile marcate de teroare. Rar conducător în istoria statului rus care a scăpat cu viață din asemenea turbulențe.
Probabil că Putin simte cât de mult se schimbă de la o zi la alta buna dispoziție a rusului din cele două târguri mari ale lui – Moscova și Sankt Petersburg – ferite până acum pe cât s-a putut de neliniștile imanente ale unui război pe cât de nedrept, pe atât de ruinător. Lipsurile care dau năvală – ba la comunicarea prin internet, ba la benzină, ba la telefonia mobilă, ba la serviciile bancare – , se convertesc din ce în ce mai mult în materiale sociale explozibile extrem de periculoase din momentul în care atacurile cu drone și rachete ucrainene se repetă zilnic și cresc în intensitate. Fiecare bubuitură auzită în raza celor două orașe mari apropie sfârșitul lui Putin. Lucrul acesta îl înțelege Putin, lucrul acesta îl înțeleg foarte bine ucrainenii care abia au început să bată pe direcția respectivă.
Este un sfârșit anunțat cu mai bine de cinci ani în urmă, când în apărarea Ucrainei s-au ridicat, unite într-o coaliție, aproape toate țările democratice ale Occidentului. Putin nu are scăpare din capcana în care s-a băgat singur, chiar dacă la ora actuală Statele Unite par oarecum distanțate de subiect. Putin simte că funia i se apropie de par și el încearcă să-și pună fatalitatea cel puțin pe pauză, dacă o îndepărtare a ei cu totul va fi cu neputință.
Zilele acestea, la comanda lui Putin, Rusia bombardează furios Kievul cu rachete balistice purtătoare de ogive nucleare. Cel mai probabil, manevra se face cu intenția să provoace un răspuns ucrainean în oglindă. Acesta ar însemna un atac ucrainean masiv asupra Moscovei care să provoace distrugeri cât mai impresionante, de pe ruinele cărora Putin să decreteze instituirea stării pericolului existențial pentru Rusia. Este momentul de care propaganda Kremlinului a făcut uz în repetate rânduri și care presupune folosirea armei nucleare tactice împotriva forței care pune în pericol existența Rusiei.
Escaladarea situației în acest sens a continuat după atacul furibund de vineri spre sâmbătă asupra Kievului. Luni și marți, 25 și 26 mai, Rusia a avertizat ambasadele străine și instituțiilor internaționale să părăsească Kievul deoarece orașul va fi supus unor atacuri cu rachete fără precedent. Semănând panică se dă de înțeles că atacul se poate întâmpla în zilele următoare, până la, ori în ziua apariției în lumină a săptămânalului nostru. Putin e la ungher, ca șobolanul dibuit din povestea copilăriei lui mărturisită chiar de el, întâmplare care l-a marcat. E un bluf noua stratagemă de escaladare a războiului ori manevrele cu bombe ale lui Putin este expresia reală a pericolului existențial iminent pus de acest dictator în fața omenirii? Întrebarea nu este deloc retorică.
Valeriu Saharneanu
