Inteligența artificială a început cu un șoricel mecanic în 1952. Cum învăța Theseus să iasă din labirint

Astăzi, inteligența artificială înseamnă pentru mulți ChatGPT, Gemini, Claude, imagini generate din câteva cuvinte, rezumate făcute în câteva secunde și tot felul de agenți AI care promit că pot lucra în locul nostru. Și, ca să fim sinceri până la capăt, chiar și pentru acest text pe care îl citești acum am apelat la inteligența artificială pentru anumite informații, verificări și structurare. Așa arată, până la urmă, prezentul: omul întreabă, verifică, alege și scrie mai departe, iar AI-ul devine un instrument de lucru, nu doar o curiozitate tehnologică. Apropo, dacă încă pare neclară diferența dintre un chatbot și un agent AI, am explicat recent ce este un agent AI și prin ce se deosebește de un chatbot.

Dar înainte de toate aceste tehnologii care par scoase din filme SF, povestea inteligenței artificiale a avut un început mult mai modest și mai simpatic: un șoricel mecanic care învăța să iasă dintr-un labirint. Se numea Theseus, după eroul din mitologia greacă, și a fost creat de Claude Shannon, unul dintre cele mai importante nume din istoria tehnologiei moderne.

Șoricelul care învăța din greșeli

Claude Shannon a construit Theseus la Bell Telephone Laboratories, la începutul anilor 50. Dispozitivul era simplu la exterior: un mic corp în formă de șoarece, cu roți, mustăți din sârmă și un magnet în interior. Labirintul în care se mișca avea pereți mobili, iar traseul putea fi schimbat de cercetători. Shannon avea să devină una dintre figurile uriașe ale tehnologiei moderne, iar influența lui se simte până astăzi: inclusiv Claude, chatbotul dezvoltat de Anthropic, poartă numele lui Claude Shannon, ca omagiu adus „părintelui teoriei informației”.

Partea interesantă este că „inteligența” șoricelului nu se afla în corpul lui, ci sub podeaua labirintului. Acolo era mecanismul care îi controla deplasarea, o rețea de relee electromecanice capabile să memoreze traseele explorate. Potrivit descrierii oficiale a obiectului aflat în colecția MIT Museum, Theseus folosea un labirint metalic cu pereți repoziționabili, iar mișcarea șoricelului era controlată de un electromagnet ascuns în cutia de dedesubt.

La prima încercare, Theseus nu părea deloc genial. Se lovea de pereți, se întorcea, încerca alt drum și repeta procesul până găsea ieșirea. Când ajungea la „brânză”, adică la un contact electric de la capătul traseului, sistemul marca succesul.

Imagine de arhivă cu Claude Shannon demonstrând labirintul Theseus, invenția care a arătat că o mașină poate învăța din greșeli. (Foto: Keystone Pictures USA/Zuma Press/Profimedia)

De ce Theseus a fost important pentru inteligeța artificială

Adevărata demonstrație apărea la a doua încercare. Dacă labirintul rămânea același, Theseus nu mai repeta greșelile. Parcurgea traseul corect mult mai repede, ca și cum și-ar fi amintit drumul. Pentru anii ’50, această idee era spectaculoasă: o mașină putea învăța prin încercare și eroare.

Astăzi, când vorbim despre machine learning, rețele neurale și modele AI uriașe, șoricelul lui Shannon pare rudimentar. Dar principiul era acolo: sistemul colecta informații din experiența anterioară, evita variantele greșite și își îmbunătățea comportamentul. Nu era inteligență artificială în sensul modern, dar era o demonstrație timpurie a ideii că o mașină poate rezolva probleme prin adaptare.

Claude Shannon este cunoscut drept „părintele teoriei informației”, iar munca lui a influențat criptografia, comunicațiile, circuitele digitale și informatica modernă. Nu întâmplător, numele său apare și în cultura AI de astăzi: chatbotul Claude, dezvoltat de Anthropic, este asociat frecvent cu un omagiu adus lui Claude Shannon, unul dintre pionierii gândirii moderne despre informație și calcul.

Labirintul mecanic Theseus, creat de Claude Shannon, una dintre primele demonstrații ale unei mașini capabile să învețe prin încercare și eroare. (Foto: MIT Museum)

De la labirintul lui Theseus la AI-ul de astăzi

Distanța dintre Theseus și modelele AI actuale este uriașă. Șoricelul mecanic nu scria texte, nu genera imagini, nu conversa cu oamenii și nu putea interpreta lumea așa cum o fac sistemele moderne. Dar demonstra ceva esențial: o mașină putea folosi experiența pentru a lua o decizie mai bună la următoarea încercare.

Povestea lui Theseus este importantă tocmai pentru că ne amintește cât de veche este întrebarea din spatele AI-ului: poate o mașină să învețe? Claude Shannon a răspuns cu un șoricel mecanic care bâjbâia printr-un labirint, greșea, încerca din nou și apoi găsea drumul fără ezitare.

Privit astăzi, Theseus pare o jucărie de laborator. În realitate, a fost una dintre acele invenții mici care au deschis o ușă mare. Iar în spatele tuturor sistemelor AI spectaculoase de astăzi se află, într-un fel, aceeași idee simplă: greșești, înveți, ajustezi traseul și mergi mai departe.