Roberta Metsola: Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană

0
6
Foto: Agerpres

Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar Parlamentul European, ca aliat solid, va continua să sprijine această ţară, a declarat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după întrevederea cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, transmite Agerpres. 

„Angajamentul dumneavoastră modelează nu numai Republica Moldova, ci şi restul Europei. Oamenii din Republica Moldova au ales Europa. În pofida interferenţelor ruse constante şi a tentativelor de destabilizare a ţării dumneavoastră, sunteţi ancoraţi ferm în valorile noastre democratice comune”, a spus Metsola.

Ea amintit că anul trecut Parlamentul European a deschis un birou la Chişinău şi că, recent, a reînnoit memorandumul de înțelegere cu Parlamentul Republicii Moldova, ambele inițiative consolidând cooperarea parlamentară. Pentru următorul buget multianual al UE, Parlamentul European a cerut finanțare suficientă pentru perioada de preaderare a Republicii Moldova, în vederea sprijinirii ţării pe calea reformelor.

„Pentru că, dacă investim în Moldova astăzi, investim în Europa de mâine”, a continuat preşedinta Parlamentului European. Ea a subliniat că deschiderea reprezentată de acordarea statutului de ţară candidată Republicii Moldova trebuie urmată de începerea efectivă a negocierilor de aderare.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentPeste 1,5 milioane de lei pierduți în doar 24 ore din cauza escrocheriilor telefonice
Articolul următorExamenele de absolvire a gimnaziului vor fi monitorizate de aproape 1.000 de observatori

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.