Ecaterina Țarălungă: „Să fii medic înseamnă să fii alături de oameni în cele mai vulnerabile momente”

0
290

În spatele unui halat alb nu stă doar un medic. Uneori, stă un om care a învățat încă din copilărie ce înseamnă bunătatea, răbdarea și grija pentru ceilalți. Ecaterina Țarălungă, medic de familie la Centrul de Sănătate Publică Soroca-Nouă „Ina Popescu”, este una dintre acele persoane care și-au transformat valorile în profesie.

Astăzi, de Ziua Internațională a Medicilor de Familie, povestea ei capătă și mai multă semnificație, fiind un prilej de a aduce în prim-plan rolul esențial pe care acești specialiști îl au în viața comunității.

După ani de studii la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ea este medic de familie și spune că medicina nu se învață doar din cărți, ci și din oameni.

În cabinetul ei ajung zilnic istorii diferite. Oameni obosiți, speriați, grăbiți sau pur și simplu dornici să fie ascultați. Iar ea încearcă să le ofere ceva ce nu poate fi prescris pe o rețetă: încredere.

Ce v-a motivat să alegeți medicina de familie și cum a început drumul dumneavoastră profesional?

„Am ales medicina de familie pentru că am vrut să fiu aproape de om în totalitatea lui. Drumul a început cu emoția primilor pacienți, când am înțeles că un medic de familie este cel care deschide ușa speranței și însoțește omul de la primul strigăt de viață până la bătrânețe.”

Cum este să fii un medic de familie tânăr într-o comunitate unde oamenii au nevoie nu doar de tratament, ci și de încredere și susținere?

„Este o responsabilitate uriașă, dar și o binecuvântare. La început, privirile oamenilor caută experiență, dar când simt că îi asculți cu blândețe și empatie, zidurile dispar. Să fii tânăr înseamnă să aduci energie, dar mai ales să le arăți că îți pasă de sufletul lor la fel de mult ca de rețeta pe care o scrii.”

Care sunt cele mai frecvente probleme de sănătate cu care se confruntă pacienții în prezent?

„În prezent, foarte mulți pacienți se confruntă cu stresul, anxietatea, afecțiunile cardiovasculare, probleme digestive cauzate de ritmul agitat al vieții.”

Ce înseamnă pentru dumneavoastră relația dintre medicul de familie și pacient?

„Relația dintre medic și pacient, pentru mine, înseamnă încredere reciprocă. Uneori, un cuvânt spus cu grijă poate avea același efect ca un tratament bine ales.”

Cât de important este ca oamenii să meargă la controale regulate, chiar dacă nu au simptome?

„Este vital. Întotdeauna le spun pacienților mei: „Nu așteptați să se prăbușească acoperișul ca să reparați casa”. Prevenția este cel mai frumos dar pe care și-l pot face lor și celor dragi, pentru că e mult mai ușor să păstrezi sănătatea decât să o recuperezi.”

Care sunt cele mai mari provocări pentru un medic de familie la început de carieră?

„La început de carieră, cea mai mare provocare este să câștigi încrederea oamenilor și să demonstrezi că tinerețea poate merge mână în mână cu profesionalismul și dedicarea.”

Există un caz sau un pacient care v-a marcat în mod special până acum?

„Fiecare pacient lasă o amprentă în sufletul unui medic, dar cele mai emoționante sunt momentele în care vezi pacientul revenind sănătos, cu zâmbetul pe buze după tratamentul oferit.”

Cum reușiți să păstrați echilibrul dintre viața profesională și cea personală?

Nu e ușor, pentru că grijile pentru pacienți nu rămân la birou, le iau adesea cu mine acasă. Încerc să mă încarc cu liniștea familiei și cu gândul că, pentru a putea avea grijă de alții, trebuie să am grijă și de propriul meu echilibru.

În era internetului și a informațiilor rapide, cât de greu este să combateți automedicația și sfaturile false despre sănătate?

„Este o luptă zilnică și asiduă. „Dr. Google” dă verdicte rapide, dar reci și adesea greșite. Rolul meu nu este să cert pacientul că s-a informat de pe internet, ci să îi explic, cu răbdare și argumente, de ce fiecare organism este unic și de ce tratamentul vecinului nu i se potrivește și lui.”

Ce sfaturi aveți pentru tineri privind prevenția și un stil de viață sănătos?

„Să nu creadă că tinerețea este veșnică și invincibilă. Să investească în ei prin somn calitativ, mișcare,alimentație sănătoasă și, mai ales, prin igiena gândurilor. Sănătatea de la 50 de ani se construiește cu alegerile pe care le facem la 20.”

Cum vedeți viitorul medicinei de familie în Republica Moldova?

„Îl văd luminos, în ciuda greutăților. Cred cu tărie în noua generație de medici care vine cu o altă viziune, mai digitalizată. Sper ca statul să valorizeze tot mai mult această verigă pilon, pentru că o țară sănătoasă începe de la un medic de familie respectat.”

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Ziua profesională a medicului de familie?

„Este o zi de profundă recunoștință. Este momentul în care ne oprim un pic din alergare, ne privim unii pe alții și ne reamintim de ce am depus jurământul. Este sărbătoarea speranței și a rezistenței noastre.”

Ce mesaj ați transmite colegilor dumneavoastră cu ocazia acestei sărbători profesionale?

„Dragi colegi, vă mulțumesc pentru fiecare zâmbet dăruit printre oboseli, pentru fiecare viață salvată și pentru răbdarea voastră infinită. Vă doresc sănătate, pace în suflet și să nu lăsați niciodată rutina să stingă focul sacru al compasiunii cu care am pornit la drum!”

Ce vă oferă cea mai mare satisfacție în meseria pe care o practicați?

„Privirea senină a unui pacient care pleacă din cabinet mai liniștit decât a intrat. Când vezi că tratamentul a funcționat, când o mămică îți mulțumește cu lacrimi de bucurie în ochi, sau când vezi un bătrânel care pășește mai sigur – aceea este plata mea cea mai de preț.”

Dacă ar fi să descrieți medicina de familie într-un singur cuvânt, care ar fi acela și de ce?

„Dacă ar fi să descriu medicina de familie într-un singur cuvânt, acela ar fi „devotament”. Pentru că această profesie înseamnă să fii alături de oameni în cele mai vulnerabile momente ale vieții lor, să le oferi nu doar tratament, ci și speranță, încredere și sprijin. Medicina de familie se practică nu doar cu mintea, ci mai ales cu sufletul.”


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentCentrul Raional de Tineret Florești a participat la lansarea campaniei „Fiecare e bun la ceva, în comunitatea mea” / GALERIE FOTO
Articolul următorCum sunt folosite imaginile generate AI în propagandă? / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.