Avocatele Violeta Gășițoi și Gabriela Kornaker au preluat apărarea familiei victimei, Ludmilei Vartic, femeia a cărei moarte a bulversat opinia publică și ridică mai multe semne de întrebare. Violeta Gășițoi a anunțat marți despre acest lucru și a precizat într-o postare video că a făcut deja mai multe solicitări către organul de anchetă pentru a putea analiza ce măsuri s-au făcut pănă acum pentru a elucida cazul morții Ludmilei Vartic, soția vicepreședintelui raionului Hâncești, care este bănuit de violență în familie. Avocata a mai spus că nu va face publică strategia de apărare, pentru a nu lăsa loc de manevre pentru cei bănuiți că ar fi condus, într-un fel sau altul, la moartea Ludmilei.
Ludmila Vartic, educatoare la o grădiniță din Hâncești, a fost găsită fără viață, la 3 martie curent6, la Chișinău, după ce a căzut de la înălțime. Anterior femeia ar fi avut o tentativă de suicid, fiind internată la spitalul din Hîncești.
Cazul a devenit public la câteva zile după tragedie, după ce internauți au făcut dezvăluiri despre cele întâmplate pe rețelele sociale.
Mai multe dezvăluiri devenite virale pe rețelele de socializare indică asupra faptului că Ludmila ar fi fost victima violenței în familie. Soțul femeii era vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești. El este acuzat că ar fi determinat-o la sinucidere și ar fi tăinuit detalii legate de moartea femeii.
Soțul ei, Dumitru Vartic, care între timp a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești, a respins acuzațiile.
Între timp mai mulți internauți au lansat o petiție on-line în care cer justiție în cazul morții Ludmilei Vartic. Petiția a adunat până în prezent peste 8000 de semnatari.
La Chișinău au avut loc două marșuri de solidaritate, alte acțiuni de protesc au fost desfășurate în diasporă, în cadrul cărora s-a cerut dreptate pentru Ludmila și elucidarea cazului morții femeii.














