Mandatul de arest pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost prelungit cu încă 30 de zile

0
29

 Vladimir Plahotniuc va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, fiind cercetat în dosarul „Frauda bancară”. Decizia a fost pronunțată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care au examinat demersul depus de procurori, informează moldpres.md

Fostul democrat nu s-a prezentat la ședință, la fel ca și cei doi avocați ai săi. În aceste condiții, Plahotniuc a fost reprezentat de avocata din oficiu Victoria Burduja.

Noul termen al măsurii preventive va începe din 24 martie până la data de 23 aprilie.

„Astăzi a fost examinat demersul cu privire la prelungirea măsurii preventive în formă de arest preventiv. Am relevat în special riscul de a împiedica la buna desfășurare a procesului, cât și riscul de a se eschiva de la instanța de judecată. Instanța a acceptat argumentele și a dispus prelungirea măsurii preventive”, a declarat procurorul de caz, Alexandru Cernei.

Avocata Victoria Burduja a menționat că partea apărării a pledat pentru respingerea demersului procurorilor de prelungire a arestului.

„Partea apărării consideră că, la etapa actuală, când deja s-a încheiat cercetarea judecătorească și suntem la etapa de dezbatere judecătorească, este o măsură disproporționată, nu este actuală”, a afirmat Victoria Burduja.

Luni, 23 martie, în proces va începe etapa dezbaterilor judiciare.

„La dezbaterile judiciare, părțile își expun poziția în formă verbală și pot să o anexeze și în formă scrisă cu privire la tot ceea ce a avut loc pe parcursul procesului”, a explicat procurorul Alexandru Cernei.

Vladimir Plahotniuc se află în arest preventiv din 25 septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Grecia, moment în care au fost puse în executare cele patru mandate de arest emise pe numele său. În prezent, acesta este deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău și este cercetat în patru dosare penale de rezonanță, ce vizează, printre altele, constituirea și conducerea unei organizații criminale, escrocheria, spălarea banilor și frauda bancară.

 

 

 


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedent20 martie – 30 aprilie 2026: Desfășurarea lucrărilor de aerofotografiere
Articolul următor„Eu o să spun lucrurilor pe nume: vinovatul exclusiv pentru această poluare masivă este Federația Rusă”
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.