Tableta de vineri
În spatele oricărui fenomen sau acțiune, darămite a unui conflict sau război, stau oameni concreți, protagoniști cu semnul plus ori minus. Și, în pofida faptului că trăim vremuri nebune, care scot la iveală mai mulți „eroi” de activitatea cărora depinde nu doar soarta propriilor popoare, dar viitorul întregii planete, eu mă voi opri doar asupra a patru „figuri” istorice care au nimerit în gura lumii – unii pe merit, iar alții în urma unor circumstanțe.
Cei patru aleși ai mei sunt liderul belarus Alexandru Lucașenco, țarul de la Kremlin Vladimir Putin, noul lider al Republicii Islamice Iran Mojtaba Khamene și excentricul președinte american Donald Trump. De altfel, trei dintre ei nu ar fi o surpriză că rămân cap de afiș, ceea ce nu se poate spune despre Lucașenco, care nu a prea fost băgat în seamă, în ultima vreme. Poate că l-aș fi lăsat în pace și eu, dacă nu erau rezultatele unui sondaj desfășurat printre cetățenii Republicii Moldova care, în topul celor mai credibili lideri internaționali l-au inclus, chiar pe primul loc, pe mustăciosul de la Minsc, urmat la foarte mică distanță de dictatorul de la Kremlin. Or, ce trebuia să fumeze sau care formă a sindromului Stockholm iar fi atacat pe respondenții care mai degrabă ar putea reprezenta Spitalul de nebuni de la Costiujeni decât o republică care este cu un picior în Uniunea Europeană.
De altfel, opțiunea moldovenilor i-a dat pe spate chiar pe belaruși, iar o televiziune de la Minsc a recunoscut că mai degrabă ar fi vorba despre ceva ieșit din comun decât de o decizie luată cu capul, dar nu cu fundul – „Paradoxul constă în faptul că, în pofida propagandei vestice active și a alocărilor financiare, unul dintre cei mai populari lideri politici externi în această țară (Republica Moldova – V.C.) a fost și rămâne… nu Macron sau Ursula von der Leyen, ci Aleksandr Lukașenko al nostru”. În acest context nu este de mirare că și „belarusul nostru”, Igor Dodon a explicat „fenomenul Lucașenco” prin faptul că acesta „a reușit să păstreze ceea ce era bun în Uniunea Sovietică” (!?). Adică, nu doar a păstrat drapelul de pe timpul sovietic, dar a păstrat și principalele instituții de securitate au continuat să funcționeze după modelul vechiului sistem, inclusiv sub denumirea de KGB. Or, asta le place nostalgicilor, așa îl vreau pe un lider sin secolul XXI – cu un automat în mână, în timpul protestelor, pentru a demonstra că este dispus să-și păstreze puterea cu orice preț.
Despre Putin nu am ce spune de bine, fiindcă despre viziunile sale politice, geopolitice, umanitare, morale și de care mai doriți vorbesc faptele lui. Bunăoară, cât de mult înseamnă „susținerea” de către Kremlin a vasalilor și partenerilor strategici gen Venezuela sau Iran, care au tot motivele să întoarcă spatele Rusiei și s-o șteargă de pe lista prietenilor. Ca să nu zic despre ceea ce a făcut și face în Ucraina, cum se joacă de-a pisica și șoarecele cu vecinii pe care ba îi netezește pe cap, ba îi amenință cu o nouă „operațiune militară specială” sau cum beneficiază mișelește și în cel mai cinic mod de unele slăbiciuni ale omologului american. De exemplu, în timp ce liderul de la Casa Albă declară că noul conducător de la Teheran nu va rezista mult fără aprobarea sa, Putin se arată încrezător în capacitățile lui Mojtaba Khamenei, ceea ce înseamnă, mai pe înțelese, că speră foarte mult să-i dea cât mai multe bătăi de cap lui Donald Trump. „Acum, când Iranul se confruntă cu o agresiune armată, activitatea dumneavoastră în această poziție înaltă va necesita, fără îndoială, mult curaj și dedicare… Rusia a fost și va rămâne un partener de încredere al Iranului și sunt convins că veți continua cu onoare opera tatălui dumneavoastră și veți uni poporul iranian în fața încercărilor grele” – de la Putin cetire.
Apropo, comentatorii afirmă că acest Mojtaba Khamenei este mai dur și mai fanatic decât tatăl lui, chiar dacă până acum a fost oarecum în umbră. Cei care îl cunosc menționează că sub barba grizonantă și turbanul negru al „sayyezilor” (descendenți ai profetului Mahomed) se ascunde o figură odioasă votată, conform sistemului politic iranian, de Adunarea Experților, o instituție formată din 88 de savanți islamici, iar membrii acestui organism sunt cunoscuți pentru loialitatea față de regimul politic din Iran. De altfel, în ultimele zile unii optimiști vorbesc despre niște eventuale contacte dintre părțile beligerante, SUA și Israel, pe de-o parte, și Iran, pe de altă parte, pentru a pune punct ostilităților. Nu știu cât de realiste sunt aceste scenarii, dar îmi vine greu să cred că Mojtaba Khamenei îi va ierta pe acei care i-a ucis aproape întreaga familie. Poate, cine știe?, aceste tratative sunt realiste în virtutea faptului că islamul predică credința în viața veșnică (akhirat). Adică, musulmanii cred că la început o persoană va gusta moartea, așa cum a gustat din naștere, apoi va merge în viața de apoi, unde va dormi liniștit sau cu durere, apoi va veni Ziua Judecății și Allah va învia pe toți, iar apoi se va decide. unde va merge cel înviat. Or, acei care au murit pentru credință, cum este considerat, cu siguranță! și cazul rudelor lui Mojtaba Khamenei, au tot dreptul să aspire la paradis…
Cât privește președintele american, Donald Trump afirmă, cu toate ocaziile, că „operațiunea împotriva Iranului dusă de SUA și Israel este aproape finalizată” și că cele patru obiective – eliminarea amenințării nucleare iraniene, distrugerea programului de rachete balistice, a marinei iraniene și oprirea grupurilor teroriste care acționează în numele Teheranului, au fost atinse. Mai rămân încă câteva pietre de încercare, cele mai grele fiind Garda Revoluționară Islamică și Hezbollah-ul. De altfel, nu sunt puțini acei care condamnă acțiunile SUA și Israelului, dar recent am citit declarațiile unui cetățean iranian, care a explicat ceea ce se întâmplă astfel: „…acțiunile lui Donald Trump sunt pe deplin justificate, fiindcă oamenii nu mai pot răbda umilința pe care au trăit-o ultimii aproape 50 de ani. Și dacă Iranul și-a permis să-și bată loc de propriul popor și să amenințe țările din jur cu automate Kalașnikov ruginite și cu faimoasele sale drone, putem să ne imaginăm ce ar face acest regim dacă ar avea în dotare arme nucleare și rachete balistice. Pe de altă parte, spunea iranianul, pe mine mă doare să văd cum majoritatea cetățenilor din țara mea se îneacă în sărăcie, pe când vecinii din Emiratele Arabe Unite, bunăoară, se scaldă în bogăție; mă doare că Iranul meu a luat calea Coreei de Nord sau Venezuelei, în loc să se alinieze țărilor cu regimuri democratice și cu un viitor previzibil”.
Mai departe vă las pe Dumneavoastră să faceți o concluzie, iar ceea ce a fost scris mai sus este doar o părerea proprie, la care are dreptul oricine și oricând. Cu o singură constatare: Iranul este una dintre cele mai vechi civilizații din lume, cu o istorie de mai bine de 5.000 de ani, din vremea marilor imperii persane până în prezent…
