Tableta de vineri
Deznodământul moțiunii de cenzură inițiată de PSD și AUR și votată de 281 de senatori și deputați nu a însemnat doar o repetare a recordului înregistrat în anul 2021, când cu același număr de voturi a fost detronat executivul condus de Florin Câțu, dar și un semnal clar că suveraniștii pot conta nu doar pe acei care, din convingere, pun accentul pe supremația intereselor naționale în fața deciziilor luate la nivel european sau internațional sau pe persoane care au trecut expertiza psihiatrică și au fost recunoscute cu discernământ gen doamna Șoșoacă, dar și de formațiuni politice care nu doresc să piardă din ceea ce au dobândit pe parcursului anilor și merg până în pânzele albe pentru a-și apăra interesul personal și cel de gașcă.
De altfel, chiar dacă multă lume credea că scorul va fi unul la limită și că România va merge pe calea reformelor, nimic senzațional nu s-a întâmplat, ba dimpotrivă – și de data aceasta a triumfat burta, dar nu capul. Inevitabilul nu s-a produs, fiindcă la București, ca și la Chișinău (păstrând proporțiile, bineînțeles) nu am avut noroc să avem, pe parcursul anilor, guverne de sacrificiu, care să spună oamenilor nu ceea ce doresc să audă urechile lor, ci să spună și să facă lucruri nepopulare, dar cu bătaie lungă. Toată acele guverne au fost interesate nu ca să construiască un viitor frumos și prosper, dar mereu au tras cu ochiul spre trecut, parcă căutând acolo panaceia salvatoare și căutând nu să distrugă din temelie ceea ce nu era de nezdruncinat, dar să repare și să cârpească măcar câte ceva pentru a crea la cetățeni iluzia că lucrurile se schimbă și că viitorul sună bine. Poate greșesc, dar guvernul Bolojan, în speță premierul, a fost primul care a înțeles că deseori dubala costă mai scump decât pielea, nu s-a arătat interesat de propria soartă și de viitorul lui politic, dar a încercat să taie în carne vie, mai cu seamă când carnea era de baron și de alte specimene care trăiesc după principiul „după mine să vină și potopul”.
Apropo, până aproape de începerea procedurii de votare încă mai pâlpâia un pic de speranță că cel puțin în rândurile PSD (fiindcă în AUR există o disciplină de fier și ceea ce zice Simion este lege și nu este pus la îndoială nici de ditamai Dungaciu) se vor găsi persoane care preferă altceva în locul potopului și nu vor face harcea-parcea din cele zece luni de aflare la guvernare, dar nu a fost să fie. Nici pledoaria lui Ilie Bolojan, vociferată cu câteva minute înainte de procedură nu i-a sensibilizat pe potențialii „trădători”, iar calificativul dat moțiunii de cenzură – „stingem lumina, nu ne vindem companiile, le mulgem noi” nu mi se pare retoric. Pe de altă parte, este destul de grăitoare și adresarea deja fostului premier, după ce s-a aflat verdictul, citez „ Vă mulțumesc, dragi români, pentru că ați suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine sau o alegere, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor. Le mulțumesc celor cu care am colaborat în munca de echipă din aceste 10 luni, pentru un alt model de guvernare. Am cunoscut mulți oameni de calitate, de la cele mai simple funcții până la cele mai înalte. Împreună am dovedit că se poate guverna cu reguli, fără să risipești banii publici și fără aroganță. După 10 luni, s-a întâmplat inevitabilul. Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură. Până în ultima zi în această funcție, voi lucra pentru interesele României și nu voi abandona principiile pe care le-am probat în toată cariera mea”.
Acum, după ce zarurile au fost aruncate, România a intrat în gura lumii nu pe motiv că își schimbă guvernul (astfel de matrapazlâcuri se întâmplă și la case mai mari), dar pentru că, într-o perioadă când orișice bănuț contează, țara poate pierde vreo zece miliarde de euro. Ce-i drept, președintele Nicușor Dan care, de altfel, este mult mai omniprezent și mai implicat decât predecesorul său Klaus Johannis, a liniștit lumea promițând că nu vor fi alegeri participate, că nu v-a fi instalat un executiv propus de AUR și că un guvern pro-occidental va fi instalat în cel mai scurt timp. În acest context, la Cotroceni au demarat negocieri cu actorii politici și urmează de văzut care din cele trei-patru scenarii vehiculate v-a fi cel câștigător. Un lucru pare să fie cert: PNL și USR nu vor să mai audă de PSD, iar UDMR este gata să lucreze cu toată lumea, cu excepția lui Simion și K. Cât privește soarta de mai departe a celor care au dărâmat guvernul Bolojan, din Republica Moldova această se întrezărește incertă. Pe de o parte, PSD ar dori ca alianța să se refacă, dar fără Bolojan, deoarece „s-a conlucrat bine atâtea ani”, ceea ce pare irealizabil, dacă ținem cont de declarația lui Kelemen Honor, precum că Ilie Bolojan întotdeauna rămâne ferm pe poziții și nu-și schimbă părerea sau de declarația lui Emil Boc – „…este sănătos să se separe apele între PNL și PSD, deoarece ambele partide au avut de pierdut prin faptul că au guvernat prea mult împreună”. Pe de altă parte, dorința AUR-ului de a avea alegeri anticipate nu are cum să se materializeze, numai dacă președintele Nicușor Dan nu dorește să-i pună capac PSD-ului care, în cazul anticipatelor ar putea obține un scor mult mai mic decât ambițiile care le etalează, cu sau fără motive. Apropo, alegeri anticipate ar putea să-și dorească și PNL-ul, avându-l în rol de locomotivă pe Ilie Bolojan.
Și încă ceva. Moțiunea de la București va avea, cu siguranță, efecte și în Basarabia. La nivel „micro”, adică la percepția cetățeanului simplu, Bucureștiul ar putea deveni o voce mai slabă pentru Chișinău – chipurile, de ce am dori noi să fim cu Țara, dacă acolo nu este stabilitate? La nivel „macro”, când este vorba despre colaborarea pe toate domeniile, dintre cele două maluri ale Prutului, conform celor mai pesimiști comentatori de la Chișinău pot fi debursate toate sumele care au fost incluse în bugetul românesc până la sfârșitul anului sau pusă pe pauză inițierea de noi proiecte. La rândul său, eurodeputatul Siegfried Mureșan menționează că, „..Guvernul Bolojan a promovat reforme de modernizare și întărire a statului, reforme pro-europene, exact așa cum face și Guvernul Republicii Moldova în prezent. Oponenții acestor reforme, atât din România, cât și din Republica Moldova, au în comun același obiectiv: să țină țările pe loc, astfel încât instituțiile statului să fie folosite în continuare în interesul clientelei de partid, în loc să fie folosite în interesul oamenilor… Demiterea Guvernului Bolojan ar putea avea consecințe asupra Republicii Moldova, deoarece un prim-ministru slab va oferi doar sprijin declarativ pentru Chișinău, iar proiectele bilaterale vor rămâne pe hârtie”.
În fine, despre căderea cabinetului de la București cel mai original a spus PNL-istul Gigel Știrbu – „Ilie Bolojan a căzut în sus!”. Aceasta ar însemna că România a pierdut un administrator, dar a câștigat un politician. Or, la alegerile prezidențiale din anul 2030 Nicușor Dan ar putea avea un concurent de temut…
