Autoritățile analizează dacă s-a intervenit corect în cazul Ludmilei Vartic, femeia din Hîncești care a murit după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Până acum, nu există o raportare către autorități că aceasta ar fi suferit de violență, însă informația este în continuare verificată, a declarat directoarea Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie (ANPCV), Viorica Țîmbalari. În acest context, la Hîncești este organizată o ședință cu toate instituțiile responsabile, informează tv8.md
Viorica Țîmbalari a precizat pe Facebook că agenția s-a autosesizat imediat după ce cazul a devenit public și a început să monitorizeze situația împreună cu autoritățile.
„ANPCV poate primi petiții și sesizări, ca orice instituție publică. În astfel de cazuri, acestea sunt analizate și transmise instituțiilor competente – poliției, asistenței sociale sau altor autorități. Rolul agenției este de coordonare, monitorizare și îmbunătățire a mecanismelor de prevenire și intervenție la nivel național. Agenția nu investighează penal cazurile și nu intervine operativ în familii – aceste atribuții aparțin instituțiilor competente din teritoriu”, a mai subliniat aceasta.
În paralel, reprezentanții instituției au discutat cu mama victimei, pentru a vedea dacă are nevoie de sprijin, iar cei doi copii rămași fără mamă urmează să beneficieze de suport din partea statului. TV8 a cerut mai multe informații în acest sens de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Responsabilii de acolo ne-au spus că vor reveni cu detalii.
Potrivit directoarei ANPCV, ședința organizată la Hîncești are scopul de a analiza cazul la fața locului și de a verifica dacă toate procedurile au fost respectate.
„Cred că, în astfel de momente, este important să ne concentrăm pe clarificarea faptelor și pe îmbunătățirea sistemului, astfel încât asemenea tragedii să nu se mai repete”, a conchis Viorica Țîmbalari.














