Scriitor să fii este, fără îndoială, o binecuvântare. Nu oricine poate purta în inimă atâta lumină încât să o transforme în cuvânt. Pana scrisului nu este doar un instrument, ci o punte între suflet și lume: deschide porți nevăzute, adună lacrimi și zâmbete, frământă doruri și dau glas tăcerilor noastre. Ea adună emoții, le frământă și le dăruiește celorlalți sub formă de poveste, vers sau mărturisire.
A fi scriitor nu înseamnă doar a așterne cuvinte pe hârtie, ci a transforma trăirea în lumină și suferința în sens. Scriitorul, trăiește mai intens, simte mai adânc și are curajul de a spune ceea ce mulți doar gândesc. Uneori cuvintele lui mângâie, alteori răscolesc, dar întotdeauna ating o coardă sensibilă. Prin scris, el pătrunde acolo unde pașii nu ajung – în adâncul sufletului omenesc.
Astăzi, gândul nostru se îndreaptă și spre scriitorii de pe meleagul Sorocii, care poartă în ei farmecul locului și sensibilitatea trăirii autentice. Lucreția Bârlădeanu și Viorica Nagacevschi sunt pentru mine nu doar două nume ale literaturii locale, ci adevărate repere sufletești. Le citesc opera cu emoție și bucurie de fiecare dată, regăsind în paginile lor gânduri, trăiri și reflecții care mă îmbogățesc spiritual.
Mă regăsesc adesea în gândurile și trăirile pe care le aștern cu atâta sinceritate. Scrisul lor are o căldură aparte, o sinceritate care mă apropie și mai mult de universul pe care îl creează. Fiecare text devine o întâlnire – cu mine însămi, cu oamenii și cu frumusețea limbii române. Le admir profunzimea, sensibilitatea și felul în care știu să atingă coardele cele mai fine ale sufletului. Pentru mine, creațiile lor nu sunt doar texte, ci adevărate întâlniri cu frumusețea cuvântului și cu vibrația autentică a sufletului.
De Ziua Scriitorului, să păstrăm vie recunoștința pentru cei care ne învață să simțim mai profund și să înțelegem mai frumos lumea. Cât timp va exista o pană care să scrie și un suflet care să citească, lumina cuvântului nu se va stinge. Ea va rămâne aprinsă în inimile noastre, asemenea unei candele tăcute, dar veșnice, care ne amintește că prin carte devenim mai buni, mai sensibili și mai aproape unii de alții.
Larisa Prisacari,
șef serviciu asistență metodologică
