În Cartierul Romilor din Dealul Sorocii, unde odinioară răsunau zilnic loviturile de baros și „conversațiile melodioase dintre foc și metal”, în ultimii ani mai lucra un singur fierar rom. Cercetarea etnografică realizată în primăvara anului 2024 arată că fierăritul, considerat cândva „cel mai important meșteșug din viața comunităților romilor”, este acum pe cale de dispariție în orașul Soroca, marginalizat de tehnologiile moderne și de schimbările sociale din interiorul comunității rome.
Datele sunt prezentate în studiul semnat de Ion Duminica, publicat în Revista de Etnologie și Culturologie.
O meserie cu rădăcini istorice adânci
Fierăritul nu este doar un meșteșug, ci o parte esențială a istoriei sociale și economice din spațiul est-carpatic. De-a lungul secolelor, fierarii – în mare parte romi – au fost indispensabili gospodăriilor feudale, mănăstirilor și satelor din Moldova.
Studiul arată că:
- meșteșugul era practicat în special de romii robi domnești, mănăstirești și boierești;
- fierarii furnizau și reparau unelte agricole, echipamente de transport, arme și obiecte casnice;
- tehnica tradițională presupunea prelucrarea fierului „la cald”, cu foc, nicovală și ciocan, folosind vetre înălțate sau „vetre țigănești”* joase.
În secolele XVIII–XIX, în aproape toate satele Moldovei sunt atestați documentar meșteri fierari, majoritatea recrutați din rândul robilor romi. Inventarul atelierului rămânea însă rudimentar: foale cu burduf din piele, nicovală, ciocane și clești.
„Dealul sonor”: când fierăria era spectacol viu
Între anii 1950–1970, Cartierul Romilor din Dealul Sorocii era cunoscut drept un spațiu vibrant, unde fierăritul era practicat pe scară largă. În fiecare dimineață, romii „ciocănari” aprindeau focul, iar până seara, cartierul era cuprins de sunetul barosului.
„Oraşul Soroca devene treptat o atracţie turistică provincială sovietică, iar cartierul unde locuiau şi lucrau romii fierari (un «teatru viu etnografic» situat într-un spaţiu deschis) – a fost denumit «Звенящая гора» (tradus din rusă: Dealul sonor).”
Produsele realizate – sape, topoare, seceri, coase, potcoave, zăvoare – erau indispensabile în gospodării. Fierarul iscusit era o persoană respectată, iar meseria era transmisă din tată în fiu.
Ultimul fierar rom din Soroca
În cadrul cercetării de teren din mai 2024, autorul a identificat „unicul şi ultimul fierar rom, Alexandru Preida (n. 1949), care mai practică fierăritul «la rece» în orașul Soroca.”
Astăzi, el nu mai forjează „la cald”, pentru a nu „deranja cu focul şi cu fumul pe vecini”. În schimb, utilizează unelte moderne – burghiu electric și polizor unghiular – pentru a confecționa sape, topoare, seceri și zăvoare, vândute sezonier în piața orașului. „Lucrul cu fierul, Alexandru Preida l-a învăţat de mic, de la tatăl său Mihail, care era „fierar din naştere” şi care i-a spus că această „meserie ţigănească nativă” tot timpul va fi solicitată şi-i va aduce un venit stabil.”
Totuși, realitatea de azi este diferită. Tinerii romi nu mai sunt interesați să învețe meseria. Potrivit mărturiilor colectate, mulți „le este ruşine să lucreze cu ciocanul”, iar uneltele vechilor fierari au fost vândute la fier vechi.
Impact social și economic: de la baros la „speculă”
Declinul fierăritului este legat și de transformările economice din anii 1980–1990. Odată cu scăderea cererii pentru reparații agricole în kolhozuri, romii din Soroca au trecut la comerț neoficial, acumulând venituri rapide din „speculație”.
Investițiile în construcția așa-numitelor „palate țigănești” nu au generat însă sustenabilitate economică. Astăzi, o parte dintre romi pleacă sezonier în Germania, în căutarea asistenței sociale. În contrast, exemplul fierarului Nicolae Stoian, filmat în 1995 în plină activitate, arată că meșteșugul putea asigura un trai stabil: prin munca depusă, „n-au avut motiv de a se jelui şi a avut din ce trăi”.
O meserie care se stinge
Studiul concluzionează că dezvoltarea industriei, extinderea produselor de serie și orientarea societății spre consumerism au creat o concurență inechitabilă pentru meșteșugurile tradiționale. „Străvechiul meşteşug al prelucrării fierului doar cu ciocanul, focul şi nicovala «se stinge odată cu dispariţia fierarilor”.
Pe lângă presiunea economică, fierăritul „la cald” avea și efecte grave asupra sănătății: „plămânii lor erau permanent umpluţi de fum şi cenuşă”. Astăzi, în Soroca, liniștea a înlocuit sunetul metalului. „Dealul Romilor din Soroca a devenit pustiu şi au dispărut ultimele sunete şi urme ale fierăritului ţigănesc.”
Cercetarea realizată în comunitatea romilor „ciocănari” din Soroca documentează nu doar declinul unui meșteșug, ci dispariția unei identități profesionale și culturale. Fierăritul, cândva pilon al economiei rurale și simbol al priceperii rome, supraviețuiește astăzi printr-un singur om. Întrebarea care rămâne deschisă nu este doar dacă meseria va mai avea continuitate, ci dacă patrimoniul viu al acestei comunități va fi salvgardat înainte de a dispărea definitiv.
* Termenul „romi” este folosit în conformitate cu recomandarea elaborată de experţii Consiliului Europei (CAHROM/Comitetul ad-hoc al experţilor în domeniul „Problemele Romilor”), ca termen umbrelă care desemnează grupuri de persoane, care au un istoric comun de marginalizare în societăţile europene, cu caracteristici culturale mai mult sau mai puţin similare, pentru a cuprinde diversitatea largă a acestora, cum ar fi: a) Romi, Sinti/Manuş, Cale, Kaale, Romaniceli, Băiaşi/Rudari; b) Egipteni balcanici (Egiptenii şi Aşkali); c) Grupurile orientale (Dom, Lom şi Abdal); şi, pe de altă parte, grupurile
Yeniş şi alte populaţii nomade desemnate prin termenul administrativ francez „Gens du voyage” şi englez „Travellers”, precum şi persoanele care se autoidentifică ca fiind Ţigani/Gypsies.
VEZI ȘI:
Gheorghe Pleșca: “Eu sunt nastoiașcii moldovan, dar am crescut cu ei și m-am făcut țigan”
