Probabil l-ați văzut în trafic. Conduce un Logan galben, merge regulamentar și are mereu o privire blândă, ușor obosită, ascunsă sub mustața grizonată. Îl cheamă Mircea, are 58 de ani și, pentru mii de oameni din acest oraș, este doar un șofer de taxi care te duce din punctul A în punctul B.
Dar Nea Mircea duce o viață dublă. Și este cea mai frumoasă viață secretă pe care am descoperit-o vreodată.
Când majoritatea șoferilor trag pe dreapta să-și numere încasările sau să bea o cafea liniștiți, Nea Mircea oprește în parcarea supermarketului. Nu intră să-și ia bere sau țigări. Își ia un coș mare și începe să îl umple. Cărți de colorat, creioane cerate, hăinuțe colorate, dulciuri și jucării.
Un casier l-a întrebat odată dacă are mulți nepoți. Nea Mircea a zâmbit și a răspuns simplu:
„Am 40, domnule. Nu-s ai mei de sânge, dar sunt ai mei de suflet. Și mă așteaptă la geam.”
Banii pe care îi face din cursele lungi, din orele de vârf și din bacșișurile strânse cu greu nu ajung în buzunarul lui. Ajung în portbagajul taxiului, care devine neîncăpător pentru inima lui mare. Destinația finală a zilei nu este casa lui, ci orfelinatul de la marginea orașului.
„Am plâns tot drumul până acasă”
Clienții lui Nea Mircea au început să observe că acest taximetrist este diferit. Maria, o pasageră care a mers cu el săptămâna trecută, povestește o întâmplare care a marcat-o:
*”M-am urcat în taxi nervoasă, întârziam la serviciu. Pe bancheta din față era o cutie cu păpuși și niște blocuri de desen. L-am întrebat ironic dacă s-a apucat de grădiniță. S-a uitat la mine în oglindă, cu o blândețe care m-a dezarmat, și mi-a zis: ‘Doamnă, azi e ziua Ioanei. Împlinește 6 ani și nu are cine să-i ducă un cadou. Dacă mă mișc repede, ajung la orfelinat înainte să stingă lumina’.
Mi-a stat inima. I-am lăsat 100 de lei la finalul cursei și i-am zis să îi ia și un tort. Am plâns tot drumul până în casă. Omul ăsta e un sfânt.”*
De ce o face?
Întrebat de ce alege să-și cheltuie venitul personal pe copiii nimănui, în loc să trăiască mai confortabil, Nea Mircea ridică din umeri, ca și cum ar fi cel mai firesc lucru din lume: „Domnule dragă, ce să fac cu banii? Să-i țin la saltea? O cursă face 20 sau 30 de lei. Dar când intru pe ușa aia și sar toți pe mine strigând ‘A venit nenea Mircea!’, aia face cât toți banii din lume.
Unii dintre ei nu știu ce e aia o îmbrățișare de tată. Dacă pot să le ofer o ciocolată și o vorbă bună, eu dorm liniștit. Cât mă țin mâinile pe volan și picioarele pe pedale, copiii ăștia o să aibă pe cineva.”*
În imagini nu vedeți un milionar filantrop. Vedeți un om simplu, un român care muncește din greu. Dar priviți-i fața când e înconjurat de copii. Priviți cum alege cu grijă cărțile de pe raft.
Nea Mircea ne predă astăzi, fără să vrea, cea mai dură și frumoasă lecție de viață: Nu trebuie să ai portofelul plin ca să ai inima plină.
Haideți să facem această poveste virală! Nea Mircea merită ca toată țara să știe că eroii adevărați conduc taxiuri, nu poartă pelerine.
SURSA: Facebook
