Cine primește compensații la căldură – matematica rece a autorităților

0
2568

 Guvernul Republicii Moldova a înăsprit criteriile pentru acordarea compensațiilor la energie și a redus sumele maxime disponibile în acest an. Noile reguli includ verificarea economiilor personale, limitarea consumului și o formulă de evaluare mai strictă a veniturilor, transmite pulsmedia.md.

Noile criterii prevăd că persoanele care dețin economii la bancă și obțin venituri din dobânzi pot fi excluse automat din schema de compensare. De exemplu, dacă o persoană are un depozit de 150.000 de lei cu o dobândă anuală de 4%, adică 4.000 de lei venit, aceasta poate pierde dreptul la compensații, chiar dacă este pensionar și a acumulat banii o viață întreagă.

Pentru a stabili dacă o familie are dreptul la compensație, statul va calcula consumul energetic și ponderea veniturilor alocate pentru energie.

Formula:

R = (cheltuieli lunare pentru încălzire / venitul lunar al familiei) × 100

– Dacă R este sub 20%, compensația nu se acordă.

– Dacă R depășește 20%, familia poate primi compensație, cu condiția să treacă și de al doilea filtru.

De exemplu, o persoană trăiește singură și are un venit de 16.000 lei, iar încălzirea o costă 3.000 lei pe lună.

R = (3.000 / 16.000) × 100 = 18,7%, respectiv nu primește compensație, deoarece este sub pragul de 20%.

Al doilea filtru: „venitul raportat la necesarul minim”

Statul verifică dacă venitul familiei acoperă cel puțin cheltuielile minime de trai.

Formula:

Venit / Cheltuieli minime × 100%

Valorile minime stabilite de stat sunt:

– 5.707 lei pentru persoana care depune cererea

– 3.995 lei pentru fiecare alt membru al familiei

Dacă rezultatul este sub 100%, veniturile familiei nu acoperă necesarul minim, deci persoana are dreptul la compensație.

De exemplu, un pensionar cu pensie de 4.000 lei

– Pensie: 4.000 lei

– Cost încălzire centralizată: 3.500 lei

– Cheltuieli minime stabilite de stat: 5.707 lei

Calcul: 4.000 / 5.707 × 100 = ≈70%

Înseamnă că venitul nu acoperă minimul de trai, iar pensionarul primește compensația maximă.

În acest an statul a redus valoarea maximă a compensației de la 1400 de lei la 1000 de lei.

Totodată, consum prea mare de gaz poate priva solicitanții de compensații.

Pentru gaz: pragul s-a redus de la 450 m cubi la 350 m cubi. Astfel, familiile care depășesc volumul pot pierde dreptul la compensație.

Compensațiile se calculează aplicând un procent la factura finală:

Gaz: 25%, încălzire centralizată: 30%, electricitate: 40%, combustibil solid: 15%

Potrivit ultimelor date ale Ministerului Muncii, la sfârșitul lunii noiembrie peste 780 de mii au depus cereri pentru compensații la căldură.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCurs valutar, 2 decembrie 2025: moneda unică europeană s-a scumpit cu doi bani, iar dolarul a scăzut cu opt bani
Articolul următorPrimărița din Hăsnășenii Mari ar putea fi revocată prin referendum
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.