Nu este prima dată când sunt gata să-mi pun cenuşă pe cap pe motiv că am clacat pe teme politice. De data aceasta nu am “ghicit” intenţiile liderului liberal în relaţiile cu nou-alesul preşedinte şi acum trebuie să trag ponoasele. Or, presupunerea mea că după vestitul tandem Iurie Roşca — Vladimir Voronin se prefigurează un nou cuplu politic Mihai Ghimpu — Igor Dodon nu poate fi catalogată decât drept un eşec, fie el şi uşor previzibil.
Adică, după ce liberalul cel mai liberal dintre toţi liberalii l-a lăudat pe socialistul “suspendat” (din cauze de incompatibilitate) pe motiv că acesta din urmă i-a retras cetăţenia moldovenească preşedintelui Traian Băsescu am avut senzaţia că încă doi “mujici” au răsturnat totul cu fundul în sus, dar… n-a fost să fie. Ori Igor Dodon, spre deosebire de Vladimir Voronin, s-a dovedit mai pretenţios în materie de “drujbă”, ori Mihai Ghimpu nu a corespuns întocmai noţiunii de “mujic cu care să poţi merge în razvedcă”, dar discordanţa dintre ei pare iremediabilă. De aici şi concluzia: pe Ghimpu şi Dodon i-a unit doar ura faţă de Anatol Şalaru şi nimic mai mult, iar mai departe fiecare va merge pe drumul său.
Astfel, odată întors de la Soci, unde s-a odihnit “ot duşi”, Igor Dodon a zburat la Moscova pentru a se întâlni cu stăpânii, pardon, “partenerul strategic”. Faptul că preşedintele moldovean a zburat cu un avion de cursă, dar nu cu unul personal sau “împrumutat de la prieteni” nu vorbeşte despre sărăcia sau modestia lui Dodon, ci despre dorinţa lui de a mai arunca un pumn de praf în ochii celor care l-au votat — chipurile, spre deosebire de alţii, eu chiar ştiu să… economisesc banul public. În fine, nu mai contează cum şi cu cine a zburat Dodon la Moscova, important este cu cine şi despre ce a discutat înaltul oficial moldovean. La capitolul “cu cine” preşedintele moldovean chiar a avut un mare noroc — nu toată lumea se poate lăuda cu audienţă la însuşi ţarul, pardon, prezidentul Putin sau la o binecuvântare din partea Patriarhului Kiril (au nu cumva Dodon i-a adus acestuia şi „complimenturi” de la Markel?). De altfel, şi Serghei Lavrov, şi Dmitri Rogozin, şi Alexei Miller nu sunt persoane de neglijat, dacă ţinem cont de faptul că şi politica externă a Rusiei e pe placul promotorului Uniunii Vamale inexistente, că şi Transnistria (enclava preferată a lui Rogozin), şi gazele ruseşti (tema lui Miller) sunt două piese importante în jocul de-a mijatca dintre FR şi RM. La capitolul “despre ce” lucrurile par dea-dreptul anapoda. Astfel, Dodon a reiterat şi în faţa lui Putin ceea ce ştiam — cică, dacă socialiştii vor avea, în anul 2018, sau poate la Paştele cailor, majoritatea în parlament, aceştia vor denunţa acordul dintre RM şi UE. Profitând de ocazie, preşedintele a 30 la sută din moldoveni i-a şocat pe toţi, afirmând că noi cu Dvs vom întoarce Rusiei 6 miliarde de dolari, pe care ăi datorează Transnistria!!! La rândul său, Putin i-a dăruit lui Dodon o hartă pe care Bătrâncea nu a va rupe, cu siguranţă!, şi-a exprimat încrederea că federalizarea RM se va întâmpla şi, cu ocazia venirii înaltului oaspete de la Chişinău, a ţinut un amplu discurs despre viaţa şi activitatea prostituatelor din ţara sa…
Pe de altă parte, rămas acasă, Ghimpu a “lovit mişeleşte” în fostul coleg de parlament şi ratatul partener şi a demarat procesul de demitere a acestuia din funcţia de preşedinte. În alte vremuri şi cu alte ocazii poate aş fi aplaudat şi eu acest gest curajos al cândva verticalului liberal, dar de data aceasta mă lasă cam rece efortul lui. În primul rând, pe motiv că a făcut acest lucru nu pentru că Dodon i-a retras cetăţenia domnului Băsescu, că a alungat limba română şi a scos drapelul UE de la preşedinţie sau din cauză că a depus flori la monumentul cazacilor care ne-au ucis copiii şi taţii, dar pentru că acesta a declarat, cu referinţă la numirea ministrului Apărării, că nu este de acord să schimbe “hârb pe oală spartă”. Nu ştiu, poate gândesc prea simplist şi nu m-am învăţat încă să citesc printre rânduri, dar se creează impresia că domnul Ghimpu bate tare în foştii colegi (care înţeleg şi văd altfel lucrurile) şi întrebarea care mă frământă în ultima vreme este: cine dintre liberalii de la vârf va fi următoarea jertfă a şefului?
Apropo, cel mai „interesant” mi se pare faptul că nici unul, nici altul nu-şi vor atinge scopurile. În „cazul Dodon”: datorită (dar nu din cauza!) prerogativelor limitate, mai multe „înţelegeri” cu Moscova şi intenţii antinaţionale vor rămâne la nivelul vorbelor (dacă, bineînţeles, majoritatea parlamentară nu joacă dublu, dar…această senzaţie persistă). Poate cu excepţia pieţei de fructe şi a vinului, după care ruşii chiar le este dor, fiindcă cu gazele, după ce Zinaida Greceanâi a semnat un tratat pe care nu-l tai cu bărdiţa, nimic nu mai este posibil… În „cazul Ghimpu” la fel va fi un simplu foc de paie. În primul rând, nu cred că partenerii de coaliţie vor fi la fel de „curajoşi” ca liberalii. În al doilea rând, vorba fostului ministru al apărării – „Ghimpu trebuia s-o susţină pe Maia Sandu în tururl doi şi astăzi nu avea dureri de cap”. Iar Anatol Şalaru ştie, cu siguranţă, ce spune.
