Viceministra Muncii la Soroca: „Din reforma pensiilor cetăţenii au doar de câştigat”

0
47

Viceministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Anastasia Oceretnâi, s-a aflat, recent, la Soroca. În prima parte a vizitei doamna viceminstră s-a întâlnit cu primarii din raionul Soroca, reprezentanţii serviciilor desconcentrate şi instituțiilor prestatoare de servicii sociale.

Doamna Oceretnîi a informat audienţa despre politicile promovate de minister în domeniul muncii, salarizării, protecţiei sociale a familiei, copilului şi a persoanelor cu dezabilități pe parcursul anului 2016, succesele înregistrate şi planurile de viitor ale statului în acest sens.

Referindu-se la ultimele modificări operate în sistemul de pensionare, doamna Oceretnâi a menţionat că în urma acestora cetăţenii au doar de câştigat: „Odată cu creşterea vârstei e pensionare, cetăţenii au posibilitatea să activeze un timp mai îndelungat în câmpul muncii. În acelaşi timp, prin această reformă, persoanele care se vor pensiona din luna aprilie, dar vor activa în câmpul muncii,  vor avea posibilitatea, o dată la doi ani, să solicite recalcularea pensiei… O altă noutate a reformei este că s-au anulat unele privilegii ale anumitor categorii de persoane, adică toţi sunt puşi pe picior egal, cu aceleaşi criterii de pensionare”. Aceste modificări sunt necesare, susţine oficiala, or facem parte din spaţiul european la care ne aliniem, spaţiu unde există standarde privind vârsta de pensionare, dar şi pentru a asigura un sistem sustenabil de pensionare şi a asigura posibilitatea achitării pensiilor de către stat.

Acelaşi subiect l-au abordat unii primari, în discuţia cu reprezentanta Guvernului.

În cadrul şedinţei au fost abordate un şir de subiecte din sfera socială, precum: Îndemnizația unică la nașterea copilului, care, potrivit viceministrei, va fi stabilită în cuantum egal cu valoarea monetară a coșului minim de bunuri necesare. Aşadar, aceasta va fi majorată cu 2200 lei și 1900 lei – la nașterea următorilor copii. Astfel statul îşi propune să susţină familiile  cu copii.

La acelaşi subiect au avut întrebări primarii din sate.

Primarul satului Zastânca, a solicitat ajutorul viceministrei, în rezolvarea problemei, privind stagnarea unui proiect de extindere a grădiniţei prin construcții unei anexe or, numărul mare de copii născuţi în ultimii ani)

Cu un interes aparte s-a discutat despre finanțarea serviciilor de asistență socială la nivel local, mecanismul de acordare a ajutorului social pentru familiile social-vulnerabile şi a ajutorului material, dezvoltarea și reorganizarea serviciilor sociale conform necesităților reale din teritoriu.

În a doua pare a vizitei, doamna Oceretnâi a primit în audienţă cetățenii, după care a vizitat Centrul de plasament pentru copii în situații de risc “AZIMUT”,  Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Soroca și la internatul psihoneurologic din s. Bădiceni, pentru a se familiariza cu starea de lucruri din teritoriu.


Articolul precedentPrimarii îndemnați să susțină cetățenii în situații de risc
Articolul următorCum sunt confiscate averile ilegale în Europa și cum (nu) sunt – în Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.