Nu ţin minte ca în societatea moldovenească să nu existe teme de discuţii din cele mai aprinse, cu bătaie lungă sau scurtă şi deseori în contradictoriu. Dacă nu avem campanie electorală, avem dezastre sau calamităţi politice „pentru toate gusturile”, dacă nu avem ploaie, avem secetă, dacă avem ploaie, aproape obligatoriu avem inundaţii… Cel mai des însă avem parte şi de una, şi de alta, şi de a treia, şi de a patra. Într-un cuvânt, mereu suntem „ocupaţi” cu ce doriţi, numai nu cu aceea ce trebuie.
Acum, de exemplu, până când Comisia Electorală Centrală mai fosăie asupra rezultatului alegerilor prezidenţiale şi se află în plin proces de naştere a verdictului, ne-au fost aruncate, pentru discuţii şi hârâială, alte două teme de însemnătate naţională — mărirea vârstei de pensionare (despre care, de altfel, se vorbea de multă vreme) şi micşorarea numărului de ministere (proces ce ţine de reforma Administraţiei Publice Centrale).
De altfel, vârsta de pensionare mereu a fost şi rămâne o pâine de mâncat nu doar în campaniile electorale, dar şi atunci când cineva are nevoie de bunăvoinţa şi loialitatea oamenilor — chipurile, eu şi numai eu voi face ca vârsta de pensionare să nu fie majorată, noi şi numai noi avem grijă să nu obosiţi de atâta muncă! Viaţa ne demonstrează însă că nu întotdeauna dorinţa merge la braţ cu putinţa, că populismul are picioare scurte şi că şi ceea ce trebuia să se întâmple se va produce chiar începând cu anul 2017… Faptul că, în corespundere cu proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative, aprobat deja de Guvern, femeile vor ieşi la pensie la vârsta de 62 de ani, iar bărbaţii la 65 de ani, a pus pe gânduri mai multă lume era de aşteptat. Cetăţenii noştri în general au frică de „revoluţii” şi de „evoluţii”, dar când acestea se răsfrâng nemijlocit asupra lor, temerile şi presupunerile capătă rol de cataclism. În ce mă priveşte, nu consider că creşterea vârstei de pensionare este un capăt de ţară (chiar dacă personal cad sub incidenţa noii legi şi această majorare mă priveşte în cel mai direct mod), deoarece cunosc o sumedenie de exemple care demonstrează că majoritatea pensionarilor se simt cel mai bine nu la „odihna binemeritată şi rău plătită”, dar în câmpul muncii, unde mai poate câştiga câteva parale chioare. Pe unde mai pui că există şi cel puţin două circumstanţe atenuante: unu — noua formulă de calculare a pensiei va permite creşterea simţitoare a acesteia şi revenirea cât de cât la principiul echităţii sociale (dacă guvernanţii noştri, bineînţeles, nu vor face ceea ce pot face cel mai bine, adică să promită una, dar să facă alta) şi doi — reforma se va produce treptat, pe parcursul a 10 ani, până în 2027.
Chiar dacă mereu am fost un critic vehement al guvernării, de data aceasta nu pot să fiu ipocrit şi trebuie să recunosc că această decizie nepopulară este calea unică ce ne salvează de la faliment. Judecaţi şi singuri: dacă în ţările dezvoltate unui pensionar îi revin patru contribuabili la pensia lui, apoi în Republica Moldova (din cauza migraţiei şi creşterii ratei de îmbătrânire) raportul dintre contribuabili la sistemul de pensii şi beneficiarii de pensii este de… 1 la 1,2 şi continuă să scadă vertiginos!!! Adică, indiferent de ce orientare este guvernarea şi oricât de mult ne-am dori noi să ne ţinem cu dinţii de vechiul sistem, altă ieşire din situaţie nu există. Pe unde mai pui că, într-un mod paradoxal, şi fără această nouă lege pensionarii sunt aproape majoritari în unele domenii (gimnaziile săteşti, bunăoară).
În ceea ce priveşte micşorarea numărului de ministere, de la 16 la 9, la fel nu cred că este un motiv de a ne face griji şi de a ne usca minţile gen „ce vor face bieţii oameni disponibilizaţi”. Nu de alta, dar pun pariu că mulţi dintre noi nici nu vor simţi că cutare sau cutare minister (citeşte: miniştri cu tot alaiul lor) nu vor mai face parte din organigrama guvernului. Pe de altă parte, nu este exclus că ministerele rămase să fie „umflate” într-atâta încât să poată „absorbi” majoritatea disponibilizaţilor, ba chiar să i-a oameni şi dinafară. Cu această ocazie să ne aducem aminte de bancul care zice că „toţi guvernanţii nu merg în acelaşi timp în concediu, pentru ca oamenii să nu înţeleagă că ţara merge înainte şi fără ei”.
Şi încă ceva. Oricare ar fi atitudinea noastră referitor la aceste două procese trebuie să fac o precizare obligatorie: dacă majorarea vârstei de pensionare este practic „bătută în cuie” şi începând cu 1 ianuarie 2017 se dă start procesului, apoi micşorarea numărului de ministere mai este scrisă cu fuiorul pe apă, or premierul Pavel Filip s-a supărat că ziariştii au deconspirat nişte „secrete” şi a declarat că la nouă formulă a guvernului muncesc zece experţi naţionali şi cinci experţi internaţionali. De aici şi concluzia că nu toate intenţiile sănătoase se transformă în realitate „cât ai bate din palme”.
