Tinerii din Drochia explorează jurnalismul în cadrul atelierelor „Cuvinte în mișcare” / GALERIE FOTO

0
73

Echipa „Nota Bene” din orașul Drochia a organizat cinci ateliere media în cadrul Programului „Cuvinte în mișcare”, dedicat alfabetizării media în rândul tinerilor. La data de 31 octombrie, ultimele două ateliere au avut loc în satele Sofia și Țarigrad, reunind tineri entuziaști de jurnalism. Primele trei ateliere s-au desfășurat anterior în satele Șuri, Chetrosu și orașul Drochia, oferindu-le participanților din comunități diferite o experiență unică de formare.

Cele două ateliere finale, desfășurate în incinta Gimnaziului „Viorel Cantemir” din Sofia și în sala de ședințe a primăriei din Țarigrad, au fost susținute de Adriela Bejenari, lidera echipei „Nota Bene”, împreună cu membrii echipei: Ioana Bolea, Alexandra Moldovan, Laura Vlas și Irina Vataman. Tinerii participanți au avut ocazia să învețe despre crearea de produse media prin activități practice, cum ar fi realizarea de podcasturi, voxuri și interviuri, folosind microfoane și trepiede.

Atelierele au inclus sesiuni de lucru în echipă și jocuri de rol, prin care participanții au simulat situații reale și au abordat probleme din comunitatea lor. Această experiență interactivă a contribuit la dezvoltarea abilităților lor de comunicare și utilizare a echipamentului media, oferindu-le o bază solidă pentru crearea de conținut jurnalistic.

Echipele formate și-au ales subiecte proprii pentru realizarea produselor media, care vor fi prezentate la Festivalul „Drochia Media Fest”, programat la sfârșitul lunii noiembrie. Evenimentul va marca atât încheierea activităților din proiect, cât și celebrarea succesului acestuia de-a lungul celor trei luni de implementare.

Proiectul „Tinerii promotori ai alfabetizării media” este desfășurat de echipa „Nota Bene” din Drochia în cadrul inițiativei „MYCS: pentru o societate civilă de tineret mai puternică”, implementată de Fundația Terre des hommes Moldova în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova), cofinanțată de Uniunea Europeană.

Gabriela Bejan, membră a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști, Centrul de Creație a Copiilor Drochia

 

 

 


Articolul precedentAlegeri prezidențiale 2024: (aproape) toată lumea fericită!
Articolul următorAstăzi s-a dat startul înscrierilor pe compensatii.gov.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.