Ce este sindromul copilului mai mare?
Acest termen este utilizat de psihologi pentru a explica modul în care ordinea nașterii poate influența formarea personalității unei persoane. Uneori, se folosește și expresia „sindromul primului născut”. De-a lungul timpului, ordinea nașterii a fost considerată unul dintre principalii factori care influențează individualitatea și caracterul nostru. În special, copilul mai mare se distinge de obicei printr-un simț sporit al responsabilității și o tendință de a ocupa o poziție de lider, nu doar în familie, ci și în viața sa.
Ce avantaje și dezavantaje are să fii fratele sau sora mai mare?
A fi copilul mai mare vine cu propriile avantaje, dar uneori această poziție poate fi percepută și ca o povară grea. Sindromul copilului mai mare reprezintă o reacție la presiunea pe care o simte primul născut, încercând să îndeplinească așteptările ridicate ale părinților și să fie un model de urmat pentru frații sau surorile mai mici.
Cum se diferențiază copilul mai mare de ceilalți copii din familie?
Cercetătorii nu au ajuns încă la concluzii clare despre ceea ce caracterizează în mod specific copiii mai mari, în afară de faptul că aceștia au rezultate ușor mai bune la testele de inteligență comparativ cu frații și surorile mai mici. Totuși, există câteva trăsături comune care sunt de obicei asociate primului născut:
- Simț accentuat al responsabilității, care uneori se manifestă doar în cadrul familiei, dar alteori se extinde și asupra altor persoane din jur.
- Tendință spre perfecționism.
- Nevoia de a îndeplini așteptările altor persoane, în special ale părinților.
- Dorința de a ocupa poziții de lider.
- Obișnuința de a respecta regulile și un comportament disciplinat.
- Ambiție și dorință de a obține realizări deosebite.
- Spirit competitiv și nerăbdare.
În același timp, deși copiilor mai mari li se atribuie adesea perfecționism, ambiție și încăpățânare, aceste calități nu îi descriu întotdeauna cu exactitate. Mulți dintre ei suferă din cauza presiunii așteptărilor ridicate care li se pun pe umeri.
Cum influențează sindromul copilului mai mare dezvoltarea personală
Impactul asupra dezvoltării generale
Numeroase teorii privind dezvoltarea primului născut se bazează pe ideea că acești copii primesc atenția neîmpărțită a părinților încă de la o vârstă fragedă. Acest lucru crește probabilitatea ca ei să treacă mai rapid prin etapele importante, în special cele legate de abilitățile cognitive și succesul academic.
Iată câteva descoperiri ale cercetărilor:
- În jurul vârstei de patru ani, copiii mai mari au un avantaj în ceea ce privește dezvoltarea cognitivă, inclusiv capacitatea de a procesa informațiile senzoriale, precum și abilitățile verbale și numerice.
- Conform unor studii, copiii mai mari au un avantaj modest în dezvoltarea timpurie a abilităților de citire și alfabetizare.
- Există dovezi limitate că primii născuți se descurcă mai bine la matematică, în special în perioada preșcolară.
Pe lângă acestea, rolul de frate sau soră mai mare poate influența dezvoltarea emoțională și formarea sentimentului de sine. De exemplu, primii născuți pot să se maturizeze mai repede, deoarece îndeplinesc mai multe sarcini casnice sau chiar preiau roluri parentale, având grijă de frații mai mici, mai ales în familiile monoparentale sau în cele în care părinții sunt ocupați.
Această presiune poate face dificil pentru copilul mai mare să își găsească propria identitate în afara familiei, aspect esențial pentru dezvoltarea personalității. Cei mai afectați de acest sindrom sunt copiii care ajung să îndeplinească roluri parentale.
Impactul asupra personalității
Psihiatrul austriac Alfred Adler a fost primul care a formulat, la începutul secolului XX, ideea că ordinea nașterii influențează personalitatea. Conform teoriei sale, copiii mai mari și cei mai mici se confruntă cu nevroze provocate de dorința de a avea succes și de a domina în cadrul familiei, în timp ce copiii mijlocii au o fire mai relaxată și o tendință spre comportamente rebele.
Astăzi, majoritatea psihologilor consideră că copiii mai mari încearcă, de obicei, să-și mulțumească părinții și să ocupe o poziție dominantă în familie. În consecință, personalitatea lor este caracterizată prin conștiinciozitate, extroversie, nevrotism și un intelect mai dezvoltat. Copiii mai mici, în schimb, sunt de regulă mai flexibili, deschiși la idei noi, sociabili și uneori neascultători.
Totuși, dovezile care susțin aceste afirmații nu sunt întotdeauna concludente. Observațiile arată că frații mai mari sunt adesea mai conștiincioși, sociabili și supuși decât frații mai mici. Pe de altă parte, autorii cercetărilor subliniază că diferențele de personalitate între copiii mai mari și cei mai mici sunt „infim de mici”.
Impactul asupra sănătății mintale
Atunci când pe umerii copilului mai mare se pune o responsabilitate excesivă, acesta poate simți că nu a avut parte de o copilărie. În lipsa unor limite sănătoase în familie, acest lucru poate duce la anxietate și depresie.
Lipsa unor granițe personale clare poate influența și relațiile viitoare. Acest lucru se aplică în special fraților cu o diferență mare de vârstă. În astfel de familii, primii născuți preiau un rol major de responsabilitate, asemănător unui părinte sau unui adult de referință. În consecință, copilul mai mare poate continua să vadă orice relație ca pe un spațiu în care el deține controlul, ceea ce va genera conflicte. Dorința de a menține controlul îl poate face uneori inflexibil și mai puțin dispus la cooperare.
Cum să gestionezi sindromul copilului mai mare
Dacă ești părinte
Părinții pot influența pozitiv dezvoltarea și sănătatea mentală a copiilor mai mari, fiind atenți la așteptările și responsabilitățile pe care le pun pe umerii acestora. Ideal ar fi ca copilul mai mare să fie un exemplu pentru frații săi, nu un substitut al părinților.
Dacă ești copilul mai mare
Reamintește-ți că ești doar fratele sau sora mai mare, nu părintele. Nu trebuie să îți asumi responsabilitatea pentru tot ce fac frații sau surorile tale mai mici. Aceștia sunt persoane independente și nu vor urma întotdeauna ceea ce tu consideri corect.
