Celebra Veronica Guțu-Serdța va alerga pentru Zidan la semimaratonul din Valencia în mândrul port popular

0
103

Am cunoscut această frumoasă femeie la evenimentul de caritate în cadrul Proiectului social „Femei și Roluri”, ce s-a desfășurat în municipiul Chișinău. Am crezut inițial că este o vedetă de cinema, impresionând prin frumusețe, elegantă, bunătate, modestie, cu un zâmbet nostim, voce caldă și liniștită ce mi-a copleșit sufletul. Așa am cunoscut-o pe Veronica Guțu-Serdța, celebra maratonistă, care a adus cu ea în scenă în acea zi toată bunătatea sufletului ei mărinimos, venind cu îndemnul de a dărui pentru micuțul Zidan Perebinos o rază de speranță și lumină, în lupta cu cancerul. M-am gândit atunci: câtă putere emană această femeie, în dorința arzătoare de a face lumea mai bună, de a dărui cu generozitate din ceea ce poate face cel mai bine. Un exemplu demn de urmat, un model perfect al femeii – simbol de inspirație și dedicație, a cărei fapte frumoase se transformă în urme, lăsate ca o pecete de aur în Cartea Omeniei. Cât de multe avem de învățat de la astfel de FEMEI, care sunt întruchiparea vie a BUNĂTĂȚII, SACRIFICIULUI și COMPASIUNII în numele BINELUI pe Pământ. Acele cuvinte, cât și prezența acestui înger în chip de femeie, m-au marcat profund, zicând în sinea mea: „Geaba ne mai plângem mereu, că nu avem destul timp pentru a face ceva, pentru a ne jertfi în numele unui job, mereu fiind în alergare, înțelegând atunci că numai această femeie știe cu adevărat prețul alergării, la propriu, pentru că are un scop bine stabilit și știe pentru ce o face: nu de dragul banilor, nu de a fi ridicată pe piedestal, dar o face pentru a fi împlinită, pentru a simți că trăiește și poate aduce un strop de lumină și speranță  în sufletul acelui băiețel, care luptă cu atâta curaj pentru viață! Mi-am zis, că ar fi păcat să nu aduc cititorilor cea mai impresionantă poveste despre sacrificiu și generozitate despre cea, care este Veronica Guțu-Serdța, nume, ce din greacă înseamnă purtătoare de biruință, care aduce victoria, amintindu-ne că omul duce o luptă continuă cu greutățile, cărora trebuie să le facă față. Eroina poveștii mele este acea femeie frumoasă și visătoare, care crede că lumea poate deveni mai buna. Este un exemplu de încredere în puterea și în mila Domnului, de răbdare și speranță, femeia care, de fiecare data când ajunge pe traseul pe care trebuie să-l alerge, își învinge propriile frici. Astăzi este despre Ea și vă rog mult să puneți telefoanele pe silențios, pentru a cunoaște mai bine această Ambasadoare a Bunătății, care este întruchiparea sacrificiului în numele binelui!

  • Veronica, am fost deosebit de onorată să te cunosc la evenimentul de caritate, organizat de echipa Radar Club, în cadrul Proiectului social „Femei și Roluri” și am rămas plăcut impresionată de prestanța ta, de entuziasmul și curajul tău, de frumusețea și caracterul tău, fiind o sursă de inspirație și motivație pentru multe femei. Indiscutabil, că poți fi considerată pe bune o femeie de succes, chiar dacă sportul este o pasiune și nu o vocație. Aș vrea să începem această frumoasă poveste, așa cum se începe tradițional cu…a fost odată, căci chiar sunt curioasă să te cunosc mai bine și, cu siguranță, cititorii la fel ar dori să afle de unde vine acea fată din poveste?
  • Mulțumesc, pentru cuvinte frumoase și pentru invitația de a susține acest interviu. Să știți, că și mie la fel îmi plac foarte mult poveștile, în deosebi cele despre oameni buni. Da,…a fost odată o fată durdulie și visătoare, cu păr bălai, născută într-un sat pitoresc Gura Galbenei din raionul Cimișlia. Aici mi-am petrecut copilăria, alături de cele două surori și frățior, într-o familie de oameni harnici și gospodari. Părinții mei întotdeauna au fost exemplu pentru noi, prin grija și iubirea ce ne-au oferit-o, fiind mereu axați pe buna educație a copiilor și bunăstarea familiei. Ei m-au învățat să fiu ambițioasă, îndemnându-mă să-mi urmez visul și să-mi dezvolt abilitățile. Au fost și continuă să fie acel pilon de sprijin în toate ideile și predilecțiile mele. Cât despre studii, am urmat școala primară și gimnazială din satul natal. Ulterior, am continuat studiile în Chișinău, la Academia de Studii Economice, Facultatea Finanțe.
  • Din câte cunosc, nu ești o sportivă de vocație, dar este o pasiune a ta, totodată și un test de rezistență, care te-a marcat  ca o femeie puternică, încrezută în forțele tale, mereu pregătită de noi provocări? De unde vine această pasiune și cum a fost începutul?
  • Dacă stau să-mi aduc aminte, în anii de liceu, chiar dacă eram mai plinuță, îmi plăcea să fiu activă la orele de educație fizică, uneori destul de competitivă. Erau seri de vara când ne adunam cu prietenele pe stadionul din sat, pentru a mai face puțină mișcare. Eram în perioada adolescenței și încercam să arătăm bine în fața băieților ( ha-ha-ha!). Ca mai apoi, să ajung pe băncile facultății și să caut toate pretextele posibile pentru a fi eliberată de la orele de sport. Cred ca un rol esențial în dragostea mea față de sport l-a avut soțul meu, el fiind un mare iubitor de sport, fiind și sportiv de performanță. Energia și entuziasmul lui m-au făcut curioasă să simt și eu emoția fizică și mentală a sportului, asta și m-a determinat să mă implic mai profund în acest domeniu.
  • Cu siguranță, ai și persoane dragi, care te susțin în această captivantă pasiune. Cum reușești să îmbini atât de armonios aceste roluri: de soție, de mamă și maratonistă și cine te-a susținut în ideea de a purcede în această aventură sportivă?
  • Da, sunt mamă a doi copii minunați, un băiat de 15 ani și o fetiță de 6 ani. Cred că atunci când ai susținere totală din partea  familiei, nimic nu este imposibil. Anume familia este echipa mea de suport. Alergarea, paradoxal, nu ma îndepărtează de familie, dar ne apropie și mai mult.  Soțul și copiii mei sunt cei mai aprigi fani ai mei, ei m-au învățat echilibrul și cum să gestionez toate aceste roluri, pe  care le-am îmbrățișat în timp. Mă susțin pe traseu, aleargă și ei prin stațiile de metro, pentru a ajunge înaintea mea la linia de finiș, ca să celebrăm împreună această victorie, ea fiind victoria noastră comună. Cum îmbin toate aceste roluri? Nu întotdeauna reușesc, și cred că e firesc să fie tocmai așa. Viața în sine este cel mai tare maraton. Trebuie doar să știi când să accelerezi și când să te oprești pentru un respiro. Am un sprijin necondiționat din partea familiei mele. Fără ei, aventura mea n-ar fi fost atât de intensă și de o încărcătură atât de emoțională. Susținerea lor îmi dă mereu aripi, chiar și atunci când cred că nu pot face față.
  • A fost un vis al tău să obții un rezultat de performanță, sau ai fost tentată să încerci o doză de adrenalină într-o nouă versiune a ta?
  • Cum am menționat anterior, primii mei pași în sport au pornit dintr-o curiozitate. Am pornit cu obiective modeste, cu pași mici, dar siguri. Niciodată nu mi-am propus să ating careva performanțe sau titluri, mai ales ca inițial am început să practic sala de forță, locul unde nu ai cum sa tinzi sau să obții careva medalii, mai ales ca începător. Cred că, mai mult a fost intuitiv, să experimentez acea adrenalină care vine odată cu fiecare zi, în care te forțezi să faci mișcare. Recunosc, mi-au trebuit doi ani ca să încep să leg acea prietenie cu sportul. La început era ca și un angajament care-l aveam fată de antrenor, ca în timp să descopăr o stare de bine, atât mentală cât și fizică, în urma activității fizice. Totodată, a fost modalitatea perfectă de a mă descoperi pe mine însumi într-o nouă versiune a mea:  mai puternică, mai determinată.
  • Dacă ne poți mărturisi, cum ai fost selectată pentru a participa în cadrul unui maraton, sau cum ai devenit maratonistă? Au fost niște cerințe speciale, testări, competiții, sau ai încercat din curiozitate?
  • Și în alergare am început treptat. Sincer să vă zic, nici nu cunoșteam bine termenii de maraton, semimaraton sau ritm de alergare. Conștientizând că timpul petrecut în parc în alergare îmi aduce o stare de bine, am decis să ader la o comunitate de alergători. Fiind alături de oameni ambițioși, care mi-au oferit toată susținerea lor din prima, treptat m-au încurajat să parcurg și eu distanța de 42.195 metri, pentru a deveni maratonistă cu acte în regulă. Este adevărat, că mulți alergători visează să devină maratoniști. Maratonul reprezintă un simbol al rezistenței fizice și mentale, este ca un test suprem al disciplinei și dedicației. Pentru noi, alergătorii, dorința de a deveni maratonist vine din ambiția de a face parte dintr-o comunitate de oameni care își depășesc limitele, care își testează voința și înfruntă cu mult curaj provocările. Tot ce este necesar pentru a deveni maratonist, la fel și în cazul meu, este să pornești pe acest drum conștient, să fii gata să te dedici unor antrenamente riguroase, și să fii pregătit de momentele când corpul vrea să renunțe, dar mintea continuă să te împingă înainte. Nu e ușor să devii maratonist, dar nici nu este imposibil.
  • Știu că ești singura femeie din Moldova, care a alergat toate cele șase maratoane mondiale. Care a fost cea mai mare provocare, ce te-a determinat să-ți stabilești noi priorități și cum ai decis să participi la toate aceste maratoane?
  • Cred că nimic în această viață nu este întâmplător. Totul a pornit de la o poză cu medalia de finisher a acestui circuit de maratoane, trimisă de unul din prietenii din comunitatea de alergători. Recunosc, tentația a fost mare la văzul acestei medalii, indiferent că nici nu prea știam semnificația ei. Nu am să uit niciodată acel mesaj primit, si încă cu fraza „Tu poți fi prima femeie de la noi!” care poate parcurge aceste maratoane. Ispita a fost mare, până în momentul când am început să analizez modalitățile de a ajunge la Boston, Chicago, New York, Tokyo, Berlin, Londra. Aceste 6 maratoane mondiale majore luate launloc, au fost o experiență ce mi-a schimbat radical viața și viziunea: cum anume se trăiește o cursă de maraton.Cea mai mare provocare? Fără îndoială, drumul cu obstacole până a ajunge la liniile de start, plus la toate și primul maraton din acest circuit, maratonul din Boston. Cursa care mi-a testat limitele fizice și cele mentale. Dar, de fiecare dată când treceam liniile de finiș, simțeam că mi-am câștigat dreptul de a continua să-mi stabilesc noi priorități. E fascinantă această trăire, credeți-mă!  Cea mai mare provocare în aceste 6 maratoane mondiale? Sa nu mă las copleșită de oboseală și să mă bucur de fiecare încurajare de pe traseu. Fiecare maraton m-a învățat câte ceva, lecții care m-au făcut să cred și mai mult în forțele mele.
  • Ce calități ar trebui să posezi, ca să te menții pe unda succesului, mai ales, în acest gen de sport?
  • Nu cred că este vreo regulă fixă pentru toți. Depinde și cum percepe fiecare noțiunea de succes. Succesul în sport nu se rezumă doar la rezultate , ci în mare parte,  la menținerea dorinței de a fi activ. Pentru mine personal, cel mai mare succes este că pot menține dorința și dragostea fată de sport pe termen lung. Evident, fiecare persoană pasionată de sport, mai ales care tinde spre anumite rezultate trebuie să posede o combinație de calități fizice, mentale și emoționale, care-l ajută să facă față provocărilor unui gen de sport atât de solicitat, pe alocuri:

perseverența și determinarea,  calități esențiale în călătoria de a deveni maratonist; autodisciplina, forța mentală. Capacitatea de a rămâne motivat și de a depăși disconfortul și durerea este cruciala pentru un maratonist. Un element cheie pentru un maratonist este să poată să-și controleze gândurile și emoțiile atunci când picioarele nu prea vor să se sincronizeze cu mintea. Aș  menționa și răbdarea:  este nevoie de multă răbdare în a face lucrurile treptat, fără a ținti prea sus din prima și ca apoi să întâmpini un eșec, care ar putea să te scoată de pe calea de a-ți atinge scopurile. Mulți renunță în momentul de eșec, deoarece și aici e nevoie de timp pentru a putea înțelege noțiunea de eșec.

  • Ce crezi că este alergarea pentru tine: o pasiune, o necesitate, o provocare sau un stil de viață?
  • Mmm , tare bună întrebare! Cred că de nenumărate ori mi-am pus această întrebare, ca într-un final să găsesc un răspuns. Acum pot afirma cu voce tare că alergarea este prietena cu care mă văd aproape în fiecare zi; prietena care mă acceptă, indiferent ce stare am în acea zi, sunt bine dispusă sau mai puțin; prietena ce mă trece prin toate stările posibile, de la calm la stări de ură față de ceea ce fac; prietena ce m-a însoțit în calea de a scoate din mine cea mai bună versiune a mea; prietena ce mă face să trăiesc stări ce nu le-am  testat până acum; prietena ce m-a învățat să mă ascult și să mă reinventez de fiecare data. Alergarea pentru mine este Totul! E și pasiune, și provocare, șida, este un stil de viață. Fără alergare nu aș fi Eu!
  • Sunt curioasă să aflu anume părerea ta: cu ce ai putea asocia linia de finiș? Sau ce semnificație are linia de finiș pentru tine?
  • Linia de finiș? Cred că un nou început. Da, pentru mine nu este doar sfârșitul unei curse, ci punctul de plecare către următoarea. Este un simbol al efortului , al rezilienței și al sacrificiilor făcute de-a lungul antrenamentelor. Totodată, marchează punctul în care pregătirea fizică și cea mentală este pusă la încercare, și aduce cu sine acel sentiment de mândrie și confirmare ca „orice este posibil”!
  • Dacă ți-ar propune cineva să faci altă alegere, ai prefera să încerci o altă experiență?
  • De când am prins drag de a face constant sport, am cultivat în mine și acea curiozitate de a mă testa și îndrăzni să încerc ceva nou. Totuși, chiar dacă sunt deschisă să mă avânt în a cunoaște și alte genuri de sport, cred cu tărie că alergarea, tenisul și fitness-ul sunt genurile de sport, care îmi aduc la moment cea mai mare împlinire. Dar nu spun niciodatăniciodată!
  • Crezi că pasiunea pentru alergat are o vârstă? Cum se vede Veronica Guțu Serdța peste 50 de ani?
  • Vârsta e doar o cifră, nu? Nu cred că pasiunea pentru alergare, sau în general, pentru sport are o vârstă. Ma tot văd alergând, chiar și la 90 de ani, cam atât voi avea peste 50 de ani. Am planuri mari pe viitor. Unul din ele este să alerg cu fetița mea un maraton, și anume de mână. Aștept să împlinească 18 ani, asta fiind vârsta când poți să te înscrii la un maraton. Până atunci vom avea de petrecut timp împreună la antrenamente. Doar gândul și vizualizând acest moment îmi mențin spiritul și dorința să continui în același ritm, și nu contează vârsta.
  • Din câte știm, planifici o campanie grandioasă, un semimaraton în Valencia, cu genericul „Alerg pentru Zidan”, care va demara în octombrie curent, având un scop nobil – de a-l ajuta pe micuțul de numai 2 ani, care se luptă cu o formă rară de cancer. Mai mult ca atât, vei participa la acest semimaraton în ie și fustă națională, cu siguranță, pentru prima dată în istoria sportului moldovenesc, ceea ce e cu adevărat impresionant și spectaculos. Atunci, când toți alergătorii pledează pentru cea mai ușoară și comodă vestimentație sportivă, tu ai ales să fii altfel: să alergi în port popular, ceea ce te face și mai specială. E un act de generozitate și sacrificiu, fără precedent, demn de apreciere și recunoștință, ce scoate în evidență unicitatea, dăruirea și curajul de a depăși imposibilul. Ce te-a motivat să faci o astfel de alegere și care sunt așteptările tale de la acest semimaraton?
  • Întotdeauna m-am ghidat să fac lucrurile în viață dupăcum simt. Și de data asta am simțit că vreau să dau valoare acestei pasiuni pentru alergare, și simt că pot fi Vocea acestui băiețel curajos. Povestea lui m-a copleșit destul de profund. La doar doi anișori, Zidan Perebinos se luptă cu o formă rară și agresivă de cancer- Pineoblastoma. În ultimele 6 luni , a trecut prin 7 intervenții chirurgicale și 5 cicluri de chimioterapie. Este o bătălie uriașă pentru un copil atât de mic. Zidan nu poate alerga. Eu pot și voi alerga pentru el. Nu poate vorbi. Eu pot și voi fi Vocea lui! În octombrie curent, voi alerga la semimaratonul din Valencia pentru Zidan. Dar nu cum o face orice atlet – în echipament sportiv. Voi purta o Ie și fustă națională – simbol al solidarității și al sacrificiului personal pentru acest băiețel, pentru că nu este deloc ușor să alergi în acest stil vestimentar. Am făcut alegerea să port acest simbol, pentru a aduce în atenția oamenilor de bună credință povestea lui Zidan, pentru a-i face vizibilă lupta și să-l aduc mai aproape de inimile voastre. Fiecare pas pe care îl voi face, va fi pentru el, cu toată durerea și speranța mea! Vreau din toată inima să-i oferim împreună o șansă la viață! Vă invit să fiți alături de mine, să sprijiniți această cauză și să oferiți un strop de speranță. Un dolar poate a prea puțin, dar pentru Zidan poate însemna mult. Poate însemna o șansă a acestui micuț de a lupta, o șansă de a trăi!
  • Care este motto-ul, de care te conduci în viață și ce prețuiești cel mai mult în oameni?
  • Cred că de-a lungul anilor și ținând cont și de educația, pe care am primit-o de la părinți, mi-am conturat mai multe motto-uri dupăcare mă ghidez și încerc să le altoiesc și în copiii mei: „Când te gândești să renunți, amintește-ți de ce ai început”; „Alegerile pe cale le facem, ne fac să fim ceea ce suntem la moment”; „Nu trebuie să ne bucurăm doar de lucruri mărețe, anume lucrurile mici sunt esența magică a lucrurilor mărețe”; „Un învingător e un visător, care nu renunță la visele sale”! Aceste motto-uri, cred că mă definesc și mă voi ghida în viață de ele, oricât voi ști că sunt acea ființă, care este gata oricând de sacrificiu în numele binelui!
  • Mulțumesc mult, Veronica, pentru interviul acordat! Îți doresc multă baftă în nobila misiune de a face lumea mai bună și, desigur, alergare ușoară în mândrul port popular la semimaratonul din Valencia „Alerg pentru Zidan”!

 Pentru conformitate:

Delia DUMITRESCU

Articolul precedentCu o etapă până la final se cunosc două din cele trei deținătoare a completelor de medalii
Articolul următorNicolae Sulac: O legendă a muzicii populare ar fi împlinit astăzi 88 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.