Președinta Maia Sandu, către elevi, profesori și părinți: „Vă îndemn să nu ne oprim niciodată din învățare”

0
59

 Peste 140 de şcoli din cele 1201 care sunt în Republica Moldova încep astăzi studiile, iar restul 1059 – mâine, pe 2 septembrie. Cu acest prilej, şefa statului Maia Sandu le-a urat elevilor, profesorilor şi părinţilor un an nou de învățare cât mai bogat, transmite moldpres.md

„Începe toamna și, odată cu ea, un nou an școlar pentru copii și tineri, pentru părinți și profesori. Toți, de la mic la mare, vrem să devenim mai buni cu fiecare zi, iar aceasta înseamnă să învățăm lucruri noi în fiecare zi. Învățăm pentru că doar așa creștem ca ființe umane întregi, conștiente de sine și de cei din jur, capabile să facă față provocărilor și să facă lumea mai bună. Prețuim traiul în pace și bună înțelegere, învățăm să construim, nu să distrugem, învățăm să-l respectăm pe fiecare. Învățarea este nemărginită și vă îndemn să nu ne oprim niciodată din învățare”, a relevat preşedintele ţării.

Şi ministrul Educaţiei şi Cercetării, Dan Perciun, s-a adresat comunităţii educaţionale la început de an şcolar. „La începutul anului școlar vrem să le urăm tuturor profesorilor să aibă parte de elevi curioși, să aibă satisfacție de pe urma muncii pe care o fac, vrem să le mulțumim pentru tot efortul, dedicația și pasiunea de care dau dovadă în fiecare an, să îi încurajăm să fie aproape de elevi, să îi mentoreze, să îi ajute să-și realizeze pe deplin potențialul. Pe elevii îi încurajăm să învețe, să înțeleagă că prin educație își pot realiza potențialul și este cea mai importantă investiție pe care o pot face. Urăm tuturor un început frumos al noului an școlar”, s-a adresat Dan Perciun către profesorii și elevii din țară, la începutul anului de studii 2024-2025.

Potrivit Ministerului Educaţiei,  una din zece școli din Republica Moldova  începe noul an de studii duminică, 1 septembrie. Celelalte instituții de învățământ urmează să aibă prima lecție în ziua de luni 2 septembrie.

Astfel, în raionul Strășeni, 60 la sută dintre instituțiile de învățământ (15 din 25) clopoțelul va anunța începutul anului școlar pe data de 1 septembrie. „Această decizie a fost adoptată și în cazul a 30 la sută dintre școlile din Ialoveni, 35% – dintre școlile din Dondușeni, 35% dintre școlile din Florești și 31% din școlile din raionul Dubăsari. În același timp, în unele raioane toate școlile au decis să dea startul noului an de studii în ziua de luni, 2 septembrie. Este vorba despre Telenești, Ocnița, Criuleni, Șoldănești, Cahul, Soroca”, explică MEC.

În Republica Moldova sunt 1201 şcoli, dintre care 142 vor începe studiile pe data de 1 septembrie, iar altele 1059 – pe data de 2 septembrie.

Anterior, Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară prin care instituțiile de învățământ, urmare a hotărârii Consiliului profesoral, au fost în drept să decidă ora și data desfășurării festivității dedicate începutului noului an de studii.

Prima lecție din anul de învățământ 2024-2025 are genericul „Împreună pentru pace” și va fi obligatorie pentru toate instituțiile de învățământ publice sau private. Pentru organizarea și desfășurarea lecției tematice diriginților le-au fost recomandate resurse didactice, adaptate la vârsta elevilor. Materialele au fost dezvoltate cu suportul Consiliului Europei.


Articolul precedentCampania „Împreună pentru Educație”, lansată la Drochia, s-a încheiat cu succes / GALERIE FOTO
Articolul următorAdriela Bejenari: ”Experiența de scriere a dictării rămâne memorabilă prin frumusețea, autenticitatea, complexitatea textului ales…”
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.