Anul de studii 2024-2025: ai multe măsuri privind examenul de matematică şi un nou examen opțional

0
788

 În noul an de studii, pretestarea la examenul de matematică se va face mai devreme ca să avem rezultatele mai din timp şi şcolile să se autosesizeze cu privire la elevii care au nevoie de ajutor. Declaraţia a fost făcută astăzi de ministrul Educaţiei şi Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferinţe de presă, dedicată începutului noului an şcolar 2024-2025, transmite moldpres.md

 „Pentru şase mii de elevi vom oferi 30-40 ore suplimentare gratuite de instruire la matematică, pentru a-i pregăti mai bine pentru examenul de matematică”, a spus Perciun.

 În altă ordine de idei, ministrul a anunţat că în noul an de studii se va merge şi pe o direcţie nouă, oferindu-le opţional elevilor, care vor dori, un examen la competenţe digitale. „Este nevoie să încercăm să testăm şi această dimensiune deosebit de importantă în secolul 21”, a relevat Perciun.

 „Este vorba de un examen opţional, susţinut la calculator, iar tinerii vor obţine un certificat special”, a explicat ministrul Educaţiei.

Articolul precedentVeste bună pentru unii și tristă, pentru alții: telefoanele mobile vor fi interzise la ore
Articolul următorUn bărbat din Otaci a înjurat medicii, după ce i s-a făcut rău la graniță și a căzut
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.