Omedie minimă de 7 – atâta trebuie să aibă candidații care vor să urmeze studii de licență în domeniul Științelor educației

0
16

Candidații care vor să urmeze studii de licență în domeniul Științelor educației vor trebui să aibă, începând cu sesiunea de admitere din 2026, o medie minimă de 7. Aceeași condiție va fi aplicată și pentru admiterea la toate programele de master. Prevederile se regăsesc în modificările aprobate la Regulamentul-cadru privind admiterea în învățământul superior pentru anul universitar 2026–2027, transmite moldpres.md

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării /MEC/, măsura are scopul de a crește nivelul de pregătire al viitorilor profesori și de a consolida prestigiul studiilor universitare.

O altă noutate vizează introducerea locurilor bugetare pentru programele de studii la distanță destinate persoanelor cu dizabilitate severă sau accentuată, care nu pot participa fizic la cursuri.

Secretarul de stat al MEC, Adriana Cazacu, a declarat că măsura urmărește să ofere mai multe șanse tinerilor cu mobilitate redusă să urmeze studii universitare în condiții adaptate nevoilor lor.

Modificările aprobate prevăd și schimbări pentru domeniile STEAM – Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică. La repartizarea locurilor bugetare pentru aceste programe, prioritate vor avea absolvenții profilului real. MEC susține că măsura urmărește creșterea numărului de specialiști în domenii strategice și susținerea sectoarelor inovative și digitale.

Totodată, au fost extinse facilitățile pentru anumite categorii de candidați. Numărul locurilor cu destinație specială pentru tinerii din stânga Nistrului și municipiul Bender a fost majorat, iar aceștia vor putea participa atât la concursul separat pentru aceste locuri, cât și la concursul general de admitere.

Ministerul precizează că tinerii din diaspora vor beneficia în continuare de o cotă separată de admitere, însă vor putea participa și la concursul general pentru locurile bugetare sau cu taxă.

O nouă prevedere introduce o cotă specială de locuri finanțate de la buget pentru candidații de etnie romă. Acestea vor fi oferite candidaților care promovează concursul de admitere, dar care au fost inițial repartizați pe locuri cu taxă.

La fel ca în anii precedenți, cetățenii Ucrainei și României care nu vor obține un loc bugetar vor achita aceleași taxe de studii ca și cetățenii Republicii Moldova.

Procesul de admitere va rămâne complet online, prin intermediul platformei eadmitere.gov.md. Candidații vor putea aplica simultan la maximum trei universități și vor putea selecta până la trei programe de studii pentru fiecare instituție.

De asemenea, din 2026, actele în original vor putea fi depuse inclusiv prin intermediul unei persoane împuternicite electronic prin sistemul SIA MPower.

Admiterea în universități va începe la 27 iulie 2026.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentHoroscop 13 mai 2026. Zodia care primește o ofertă neașteptată ce îi poate schimba viața
Articolul următorFabrici de falsuri online: titluri senzaționale și scandaluri inventate. Exemplul unei pagini clickbait de Facebook
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.