Decizia Consiliului Municipal Soroca de majorare a tarifelor pentru evacuarea deșeurilor a fost contestată de Consilierii Fracțiunii PAS

0
506

Cred că mulți locuitori ai mun. Soroca, dar și agenții economici au rămas nedumeriți de noile tarife aprobate pentru evacuarea deșeurilor de către ÎM „DGLC Soroca” majorate excesiv, aplicate din luna martie 2024.

Este important de menționat că la data de 01.03.2024, cu votul a 15 consilieri „pro” și votul a 7 consilieri „abținuți”, Consiliul municipal Soroca a adoptat Decizia nr. 4/54 din 01.03.2024 Cu privire la aprobarea tarifelor pentru evacuarea deșeurilor de către ÎM „DGLC Soroca” și a ratei de acumulare a deșeurilor solide de la obiectele de menire socială, de comerț și a instituțiilor cultural-comunale”.

În cadrul Comisiei consultative de specialitate pentru dezvoltarea infrastructurii municipiului, amenajarea teritoriului, probleme funciare care a avut loc pînă la ședința Consiliului am obiectat că Fracțiunea PAS, nu este împotriva ajustării tarifelor la condițiile și împrejurările actuale, însă este nevoie să fim expliciți și convingători prin prezentarea unei metodologii de calcul a noului tarif, cu componentele clare de formare a prețurilor.

Autorii proiectului au propus aprobarea tarifelor pentru prestarea serviciilor de evacuare a deșeurilor, după cum urmează:

  • Evacuarea deșeurilor menajere de la consumatorii casnici (apartamente) – 24,40 lei;
  • Evacuarea deșeurilor menajere de la consumatorii noncasnici (agenți economici) – 380,94 lei;
  • Evacuarea deșeurilor menajere de la consumatorii noncasnici (instituții publice) – 308, 79 lei;
  • Evacuarea deșeurilor de sine stătător de la consumatorii noncasnici (agenți economici) – 175, 25 lei. 

În cadrul Comisiei consultative am solicitat specialiștilor din cadrul DGLC să ne prezinte:

  • justificarea economică a formării noilor tarife majorate foarte mult;
  • algoritmul de formare a noului preț, adică componenta de formare a noului tarif și ponderea în procente a factorilor care determină formarea noului tarif.

Ca răspuns au fost prezentate argumente precum că există o datorie istorică a rău-plătitorilor, prețul mai mare la „roți”, taxei noi la depunerea acțiunii în judecată. Am considerat că aceste argumente nu pot fi puse la baza majorării tarifelor.

De asemenea, am remarcat că în drept cu tariful nou cum ar fi – Evacuarea deșeurilor menajere de la consumatorii noncasnici (agenți economici) – 380,94 lei, nu este specificată unitatea de măsură. În cadrul ședinței în plen din 01.03.2024, am reiterat poziția enunțată în cadrul Comisiei și anume și am făcut corelație cu tarifele aprobate de ÎM „Regia Autosalubritate” (Chișinău) care a probat tariful pentru doar 2 categorii de agenți economici și persoane fizice (bloc și sector privat), respectiv 252 lei cu TVA pentru 1 m³ și 17, 5 lei pentru 1 m³ și 35 lei pentru 1 m³.

Am notat că datoriile istorice ale altor consumatori nu pot justifica majorarea prețurilor pentru ceilalți consumatori onești;

Am atenționat că nu este întemeiat ca să se admită evacuarea deșeurilor de sine stătător de la consumatorii non-casnici (agenți economici) la preț de 175, 25 lei deoarece:

  • Evacuarea de sine stătătoare creează condiții pentru abuz, or la intrarea în gunoiște nu va fi amplasat un post de control/trecere;
  • Evacuarea de sine stătătoare la un preț de diferență de 200 lei, reprezintă o daună întreprinderii municipale, iar suma dată acumulată ar putea duce la procurarea unei unității noi de tehnică specială.

Am considerat neîntemeiată juridic diferențierea propusă:

  • Evacuarea deșeurilor menajere de la consumatorii non-casnici (agenți economici) și
  • Evacuarea deșeurilor menajere de la consumatorii no-ncasnici (instituții publice), or atît agenții economici, cît și instituțiile publice au statut de persoană juridică, totodată nu este admisă discriminarea sau

În pofida argumentelor enunțate, Fracțiunea PSRM și PCRM din Consiliul mun. Soroca a votat proiectul deciziei în redacția inițială și a fost respins amendamentul consilierului PAS Felișcan Victor de a proba tarife la nivelul celor aprobate de Consiliul mun. Chișinău.

În calitate de ales local sunt în slujba cetățeanului și nu pot tolera decizii ilegale, nejustificate, motiv din care am sesizat Oficiul Soroca al Cancelariei de Stat prin scrisoarea nr. 13 din 21.03.2024 pentru a efectua controlul legalității deciziei nr. 4/54 din 01.03.2024 „Cu privire la aprobarea tarifelor pentru evacuarea deșeurilor de către ÎM „DGLC Soroca” și a ratei de acumulare a deșeurilor solide de la obiectele de menire socială, de comerț și a instituțiilor cultural-comunale.”.

Prin scrisoarea nr. 1306/OT9-198 din 05.04.2024 al Oficiului teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, am fost informat că în urma controlului, decizia menționată a fost notificată de către Oficiul teritorial Soroca, solicitîndu-se abrogarea actului administrativ nominalizat. 

Consiliul mun. Soroca este obligat să se conformeze notificării Cancelariei de Stat și să abroge decizia sa ilegală la următoarea ședință. Voi informa în continuare redacția OdN și cititorii despre cele mai importante decizii și evenimente ce au loc în cadrul Consiliul mun. Soroca.

Cu respect,

Consilier Victor Felișcan

NOTA REDACȚIEI: Am contactat Direcția Gospodăriei Locativ-Comunale, vizat în articolul consilierului Victor Felișcan. Administratorul Andrei Baiura ne-a spus că totul a fost justificat, inclusiv la audierile publice. “Atunci niciun consilier nu a solicitat mapa, care conținea facturi și dovezi, ca să vadă argumentele noastre.” Serviciul de Presă al Primăriei Municipiului Soroca ne-a spus că va examina argumentele Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat, și va reveni cu un răspuns în termeni legali.


Articolul precedentCe nu poate fi încălzit în cuptorul cu microunde: Feluri de mâncare și tipuri de alimente interzise
Articolul următorBătrânețea începe de la picioare: 5 moduri de a încetini îmbătrânirea
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.