Consecinţele dezastruoase ale anilor de război au adus la o creştere considerabilă a numărului de elemente criminale, apariţia clanurilor tâlhăreşti, „malinelor” (rus. «малина» воровская группировка). În scopul asigurării unei funcţionări normale, statul a adoptat un şir de programe de luptă cu criminalitatea.
La 15 martie 1946, în cadrul Sesiunii Sovietului Suprem al URSS, a fost adoptată Legea cu privire la reorganizarea Sovietului de Comisari ai Poporului URSS (rus. Совет Народных Комиссаров СССР) în Sovietul Miniştrilor URSS (Совет Министров СССР), iar «народные комиссариаты» în ministere. NKVD-ul URSS (rus. Народный Комиссариат Внутренних дел СССР) a devenit ”МВД” (rus. Министерство Внутренних дел СССР), de rând cu ”МГБ” (rus. Министерство Государственной безопасности СССР) existent. Modificările corespunzătoare în Constituţia URSS, au fost efectuate abia la 25 februarie 1947. În componenţa MAI URSS au rămas lagărele, direcţiile şi întreprinderile de producere. 
În urma verificării disponibilului de documente al fondului arhivistic al Penitenciarului nr.6-Soroca, au fost luate la evidenţă ordine ale instituţiei datate cu anul 1947, în care penitenciarul figurează ca Închisoarea nr. 4, subordonată Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (rus. Тюрьма № 4 Тюремного Отдела Министерства Внутренних Дел Молдавской Советской Социалистической Республики).
Sarcinile de bază ale închisorii erau izolarea de societate, ispăşirea pedepsei şi corectarea prin muncă a infractorilor de gen masculin și feminin, minori de ambele genuri. Despre detenţia în închisoare a femeilor ne mărturisesc ordinele nr. 74 din 30 iunie 1948, nr. 59 din 05 septembrie 1951 privind sancţionarea supraveghetoarei Feodosia Sokolova (rus. надзирательница Соколова Феодосия Лаврентьевна), pentru transmiterea obiectelor interzise uneia dintre deţinute, nr. 57 din 21 iulie 1952 – sancţionarea supraveghetoarei Eufrosinia Usatiuc, pentru relaţia neregulamentară cu altă deţinută. Conform înscrierilor din dosarele de arhivă din acea perioadă (03.01.1947- 21.11.1947), la cârma închisorii s-a aflat şeful, locotenent major Nogali (rus. начальник, старший лейтенант Ногаль). Funcţiile de bază ale închisorii, conform ordinelor de atunci, au fost următoarele:
şeful închisorii;
locţiitorul (rus. заместитель);
şeful de gospodărie (rus. начальник хозяйства тюрьмы);
secretar al închisorii (rus. секретарь тюрьмы);
şef al secţiei financiare (rus. начальник финчасти);
împuternicit superior pentru lucrul operativ (rus. cтарший оперуполномоченный);
funcţionar superior pentru executarea lucrărilor de secretariat (rus. старший делопроизводитель);
funcţionar pentru însărcinări (rus. сотрудник для поручений);
casier-contabil (rus. казначей-счетовод);
bibliotecarul închisorii (rus. библиотекарь тюрьмы);
traducător (rus. переводчик);
vizitiul închisorii (rus. ездовый тюрьмы);
spălătoreasă principală (rus. старшая прачка);
fotodactiloscopul închisorii (rus. фотодактилоскоп тюрьмы);
şef de depozite (rus. заведующий складами тюрьмы);
şofer (rus. шофер) (a fost numit conform Ordinului nr.2 ef din 07.01.1947);
dezinfectolog;
felcer.
Posibil să fi existat şi alte funcţii care nu se regăsesc în documente, dar care se subînţeleg din contexte. Din 27.11.1947 până la 20.11.1950 Închisoarea nr. 4 a fost condusă de locotenentul major Novicov, substituit periodic de adjunctul său – locotenentul Siniţîn. Începând cu 1948, au fost introduse două funcţii de ofiţer de serviciu (rus. дежурный помощник начальника тюрьмы – ДПНТ).
În perioada 04.08.1947 – 10.01.1948, activitatea închisorii a fost perturbată de o epidemie de tifos recurent. Subdiviziunea a fost plasată în carantină pentru şase luni (ordin nr. 408 din 04.08.1947; nr. 8 din 10.01.1948). În perioada dată închisoarea dispunea de terenuri agricole, livadă, fermă de vaci şi gospodărie auxiliară bine gestionate. Conform ordinelor pe subdiviziune nr. 58 din 10.05.1947 şi nr. 85 din 17.07.1947, au fost introduse funcţiile de şef al gospodăriei auxiliare, păstor şi mulgătoare la ferma gospodăriei. Statele de personal au fost completate cu funcţiile de funcționar pentru lucrări de secretariat (rus. старший делопроизводитель), superior de bloc (rus. старший по корпусу), dactiloscop (rus. дактилоскоп), responsabil de colete (rus. зав.передачами).
Potrivit ordinului nr. 26 din 10.03.1949 „Cu privire la organizarea şi desfăşurarea lucrărilor agricole de primăvară”, pentru finalizarea în termene optime a lucrărilor de arat şi semănat, au fost escortate grupuri de deţinuţi pe terenurile situate în apropierea satului Egoreni, raionul Soroca şi plasate într-o casă de locuit din localitate, cu asigurarea condiţiilor minime de trai pentru persoanele condamnate şi supraveghere permanentă din partea conducerii închisorii.
Un moment semnificativ stabilit în urma examinării documentelor de arhivă din perioada vizată, este faptul că după război, agricultura Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti era reprezentată de colhozurile şi sovhozurile de pe malul stâng al Nistrului şi de gospodăriile ţărăneşti din cele 6 judeţe ale Basarabiei. Acestea din urmă erau principalii furnizori de cereale la stat.
La 26.07.1946 a fost adoptată Hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din toată Uniunea şi Sovietului de Miniştri al URSS „Cu privire la planul anual al livrărilor obligatorii din recolta anului 1946 pentru RSS Moldovenească”, semnată de Iosif Stalin şi Andrei Jdanov. Conform planului, RSSM i se stabilise contribuţia de cereale din recolta anului 1946 în cantitate de 161 de mii de tone. Pornind de la planul impus raionului, comitetul de partid a obligat executarea sarcinilor prin toate căile posibile, impunând predarea cantităţii necesare de cereale de către producători, inclusiv şi de instituţiile de detenţie, care dispuneau de terenuri arabile şi gospodării auxiliare. Conform Ordinului nr. 59 din 20.06.1949, privind predarea contribuţiei de stat de către gospodăria auxiliară a închisorii (rus. О сдаче госпоставок подсобным хозяйством тюрьмы), semnat de locotenentul major Novicov, şef al Închisorii nr. 4-Soroca, în legătură cu reducerea cantităţii de lapte obţinut de la vacile mulgătoare din gospodăria auxiliară, din cauza neglijenţei lucrătorilor (au scăpat viţeii, care au supt laptele respectiv), aceștia au fost sancționați pentru neîndeplinirea planului (rus. госпоставка) de predare a laptelui la stat.
Mai târziu, conform Ordinului nr. 108 din 14.11.1949 , emis în temeiul dispoziţiei vice-ministrului de interne al RSSM, general-maior Orlov, nr. 04/3256 din 31.10.1949, gospodăria auxiliară a Închisorii nr. 4 din Soroca a fost lichidată. Odată cu lichidarea ei, au fost reduse funcţiile de director al gospodăriei auxiliare, magazioner (rus. кладовщик), contabil (rus. счетовод), mulgătoare.
Printre documentele cu termen lung de păstrare din arhiva penitenciarului, a fost descoperit Paşaportul Închisorii nr. 4 din 1950. Paginile îngălbenite ale documentului ne mărturisesc multe lucruri interesante despre situaţia materială şi activitatea instituţiei în acea perioadă. Astfel, potrivit înscrierilor din documentul vizat, la 06 aprilie 1950, în funcţia de şef al închisorii era căpitanul Novicov, iar închisoarea se afla pe strada Komintern 72, pe atunci – o margine a urbei. Suprafaţa totală a închisorii ocupa 2743m2, dintre care 2091m2 – curtea de regim şi 878m2 – curtea gospodărească. Paza externă era asigurată de efectivul de supraveghetori al închisorii. Teritoriul era împrejmuit de un zid din piatră cu înălţimea de 3 metri (lungimea perimetrului – 184 m), deasupra căruia se înălţau trei turnuri din lemn. Accesul pe turnuri se efectua din partea externă a ogrăzii. Zona interzisă era împrejmuită de 10 rânduri de sârmă ghimpată, fixată pe partea interioară a zidului (nu putea fi văzută din stradă). Pe teritoriul închisorii funcţiona o staţie electrică autonomă, posturile exterioare fiind iluminate de reflectoare confecţionate artizanal.
În interiorul închisorii ducea o singură intrare, dotată cu porţi duble şi o ecluză pentru verificarea transportului. Apeductul şi sistemul de canalizare lipseau. Apele reziduale se stocau în gropi de acumulare şi se evacuau periodic. În perioada vizată aici funcţiona o staţie telefonică prin comutator cu 13 numere. Închisoarea era dotată cu dublu sistem de semnalizare sonoră, instalat la 4 puncte ale posturilor externe, 6 – în interior şi 1 – în camera pentru interogări. În total în închisoare erau amenajate 3 celule pentru detenţia condamnaţilor la privaţiune de libertate de la 15 până la 25 de ani. Încăperi speciale pentru detenţia persoanelor la pedeapsă capitală (cu moartea) nu erau.
Pe teritoriu erau amenajate 2 curţi de plimbare, de 69m2 și, respectiv, 35m2, funcţiona o baie şi o cameră pentru dezinfectare, cu capacitatea de 25 persoane pe oră, o spălătorie şi o cantină pentru condamnaţi, amplasată într-o clădire separată. La o distanţă de 50 metri de la blocul administrativ, se afla clădirea clubului. Pe teritoriul curţii gospodăreşti se aflau atelierele de tâmplărie şi fierărie. Tot aici se afla şi garajul pentru un singur automobil de model ”ЗИС”. Conform informaţiei din documentul respectiv, la momentul dat instituţia nu dispunea de gospodărie auxiliară şi nici de careva obiective industriale, cum ar fi o fabrică forestieră, mină sau carieră. În documentul vizat găsim imagini foto cu blocurile de regim ale închisorii din partea de nord, sud est şi vest, precum şi vederi cu construcţiile curţii gospodăreşti şi ale celulelor de detenţie. Pe timp de iarnă, încăperile erau încălzite cu sobe. Focul se făcea din coridor.
Pe lângă toate dificultăţile perioadei postbelice, creştea numărul cazurilor de infecţii intestinale şi varicelă. Prin ordinul pe subdiviziune nr. 30 din 03.04.1950 a fost efectuată vaccinarea obligatorie a tuturor angajaţilor. Vaccinările periodice au continuat până în vara anului 1952.
La 24.06.1950, în baza Deciziei nr. 329 din 20.06.1950, a Comitetului executiv de deputaţi ai muncitorilor din Soroca, a fost emis ordinul pe subdiviziune nr. 62, privind instituirea Comisiei de depistare şi nimicire a gândacilor de Colorado. Acest ordin a fost ultimul, scris de mână. Ulterior a fost introdusă funcţia de dactilograf (rus. секретарь-машинистка) şi documentele de dispoziţie se executau la maşina de dactilografiat, în limba rusă.
Din momentul intrării ţării în cel de-al Doilea Război Mondial şi până la dispariţia comunismului, închisorile au fost plasate sub autoritatea Ministerului de Interne. Acest fapt a coincis cu sporirea nu mărului deţinuţilor politici.
Perioada 1950–1964 cunoaşte în evoluţia ei mai multe etape în raport cu situaţia politică din interiorul Uniunii Sovietice:
- 1950–1953 şi 1958–1962: momentele de vârf ale arestărilor;
- 1954–1957: destinderea datorată morţii lui Stalin şi evenimentelor din Ungaria;
- 1963–1964: eliberarea deţinuţilor politici, la presiunea secretarului general al ONU, U. Than.
După moartea lui Iosif Stalin (05.03.1953), în cadrul şedinţei comune a Plenului Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS, Sovietului de miniştri URSS şi Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, a fost luată decizia de a uni Ministerul de Securitate de Stat şi Ministerul Afacerilor Interne într-un singur minister – MAI al URSS.
În perioada vizată, au fost întreprinse un şir de măsuri orientate spre atenuarea politicii punitive existente şi adaptarea activităţii serviciilor speciale la noile norme de drept. Odată cu eliberarea MAI al URSS de sarcina activităţii gospodăreşti şi de producere, în componenţa altor ministere au trecut circa 21 de subdiviziuni. În subordinea Ministerului Justiţiei al URSS au trecut coloniile pentru copii şi instituţiile de corecţie prin muncă, cu excepţia celor în care se deţineau persoanele condamnate pentru infracţiuni împotriva statului.
Valorificând informaţiile din literatura specială şi actele de dispoziţie din arhiva penitenciarului, a fost descoperit ordinul Instituţiei OŞCe 29/6 a Departamentului Instituţiilor Penitenciare a Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova nr. 83 din 02.07.1996 «О назначении дня образования Учреждения ОЩ 29/6 ДПУ МЮ РМ». În ordinul vizat cităm: « …Приказом МВД СССР от 06 апреля 1950 года № 00236, была образована Тюрьма № 4 с расположением в г. Сороки». În baza acestui ordin, ziua de 6 aprilie a fost declarată zi oficială de marcare a datei de înfiinţare a Instituţiei OŞCe 29/6 a Departamentului Instituţiilor Penitenciare a Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova.
Ordinele pe subdiviziune de atunci, de la 30.11.1950 şi până la 24.11.1953, au fost semnate de către Directorul Închisorii nr. 4, maior I. Şestereacov şi adjunctul său, locotenentul major de interne Belin, apoi de la 11.12.1953-11.12.1954, de căpitanul Repin. Din actele de dispoziţie ale timpului, rezultă că şi atunci în penitenciar se deţineau femei şi minori. În acest context, din ordinul nr.1 din 03.01.1953, aflăm despre stimularea supraveghetorului I.Ghimpu, pentru vigilenţa manifestată la reţinerea unei deţinute minore, în urma contracarării tentativei de evadare la 25.12.1952. Prin ordinului nr. 14 din 16.03.1953 este reglementată activitatea educativ-culturală cu deţinuţii minori.
Semnele distinctive pentru efectivul de pază a locurilor de detenţie şi, respectiv, schimbarea vestimentaţiei, au fost introduse încă la începutul anului 1943, prin Ordinul Comisariatului poporului pentru afaceri interne (rus. «НКВД»), nr. 103 din 11.02.1943. Descrierea noilor semne distinctive şi a uniformelor a fost anunţată mai târziu prin Ordinul nr. 126 din 18.02.1943. Prin acelaşi ordin, pentru paza locurilor de detenţie, a fost stabilit un port unic cu epoleţi şi petliţe de culoare albastră întunecată, cu imprimare „МЗ” (rus. места заключения- locuri de detenţie. Până atunci şi mult mai târziu, efectivul de ofiţeri, subofiţeri şi ostaşi ai închisorilor comiteau încălcări grosolane în portul uniformei şi a semnelor distinctive. Angajaţii închisorii purtau mantale negre cu două borduri, epoleţi şi petliţe de culoare roşie şi aplicaţii de culoare galbenă pe epoleţi, specifice organelor de interne şi uniforme de culoare albastră întunecată. Potrivit înscrierilor din Ordinul nr. 53 din 28.06.1952, privind portul unic al uniformei și semnelor distinctive stabilite pentru paza locurilor de detenție (rus. О ношении единой формы одежды и знаков различия установленных для охраны мест заключения), a fost stabilită uniforma unică pentru personalul implicat în paza şi supravegherea deţinuţilor. Conform ordinului nominalizat, ţinuta efectivului pentru supraveghere se constituia din: manta cu rever unilateral cu cheotoare din cârlige pe stânga; epoleţi de culoare albastră, marginea maronie, dungi albe cu imprimare galben-aurie “МЗ”; petliţe de culoare albastră cu marginea maronie. Culoarea albastră întunecată a uniformei se păstrează până în anul 1970, cu unele modificări de ordin decorativ.
Perioada anilor următori, 1970-1980, poate fi considerată „Veacul de aur” al Ministerului Afacerilor Interne al URSS. Ministrul de interne de atunci, Nicolai Şcelocov, a schimbat denumirea ministerului şi a efectuat un şir de reforme, inclusiv a mărit salariul angajaţilor, a introdus suplimentele salariale pentru grad şi pentru vechimea în serviciu. Tot atunci, a fost schimbată radical uniforma de serviciu din „albastru întunecat” în „marengo”, (gri întunecat) – mai econoamă, mai suferitoare la acţiunile climaterice şi port (culoare purtată în anii 30).
La 21.01.1954, prin Hotărârea Sovietului de Miniştri al URSS, Direcţia Principală a Lagărelor (rus. «ГУЛАГ – Главное Управление Лагерей») şi Direcţia Coloniilor pentru Copii (rus. «УДЛ – Управление детских лагерей») din cadrul Ministerului Justiţiei, din nou sunt transmise în subordinea MAI URSS. Ulterior, Direcţia şi-a schimbat denumirea în Direcţia Principală de Executare a Pedepsei (rus. «ГУИН – Главное Управление Исполнения Наказаний»). În perioada 11.12.1953-21.07.1955, la cârma Închisorii nr. 4 din Soroca s-a aflat căpitanul de interne Repin (adjunct- Şaşchin).
La începutul anului 1954, Închisoarea nr.4 se subordonează nemijlocit Direcţiei Închisorilor Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (rus. Тюрьма № 4 Тюремного Управления Министерства Внутренних Дел Молдавской Советской Социалистической Республики). Aici, ca şi până atunci, îşi ispăşesc pedeapsa deţinuţi de gen masculin, feminin şi minori. Potrivit Ordinului nr. 27 din 05.05.1955, au apărut funcţii noi de electrician-motorist, poştaş (rus. письмоносец). Ca şi până atunci, este încurajată citirea de cărţi şi publicaţii. În urma desfiinţării Închisorii nr. 5 din Orhei, fondul de carte al bibliotecii Închisorii nr. 5-Orhei, a fost transferat la biblioteca închisorii din Soroca.
Conţinutul ordinelor de sancţionare a personalului Închisorii nr.4 (ordinul nr. 17 din 19.05.1957) ne confirmă că în Soroca se mai deţineau persoane de gen feminin şi minori. După cum urmează din conţinutul blanchetei oficiale a instituţiei, în perioada 13.05.1957-14.12.1957, a avut loc o reorganizare a sistemului de detenţie. Între timp (28.07.1955 – 20.12.1958), instituţia de detenţie este condusă de maiorul Constantin Butaev, substituit în perioada 08.01.1958-23.01.1958, prin interimat, de căpitanul Staruhin.
Conform înscrierilor din Paşaportul tehnico-economic de perfecţionare a bazei economice de dezvoltare a Direcţiei Instituţiilor de Corecţie prin Muncă a MAI al RSSM, pentru perioada anilor 1976-1990 , în anul 1956 a fost fondată Întreprinderea de pe lângă Instituţia OŞCe 29/6, specializată în producerea stâlpilor de spalier din beton armat, cu amplasarea în oraşul Soroca, str. Komintern 44. Legătura întreprinderii cu furnizorii şi consumatorii se înfăptuia prin transport auto şi pe cale feroviară. Cea mai apropiată staţie de cale ferată era staţia Floreşti a căii ferate Odesa-Chişinău, situată la 45 de km distanţă. Totodată, era posibilă comunicarea şi pe cale fluvială. Distanţa până la debarcader era de 4 km. Suprafaţa totală a instituţiei, inclusiv a zonei industriale, era de 9,6 hectare.
Tatiana Căpăţînă, specialist al Serviciului secretariat la Penitenciarul nr.6 din Soroca
VEZI ȘI:
