Satul European: Acoperișul grădiniței din satul Mărculești, Florești, a fost reconstruit

0
56

Grădinița din satul Mărculești, raionul Florești, are acoperiș nou. Lucrările au costa 3,4 mln de lei (170 mii de euro) și au fost efectuate în cadrul unui proiect inclus în Programul „Satul European”, transmite MOLDPRES.

Ca rezultat al implementării proiectului, copii care frecventează grădinița vor putea învăța într-un mediu sigur și modern. De asemenea, angajații instituției beneficiază de condiții de lucru îmbunătățite.

„Suntem datori să oferim celor mici un mediu sigur și stimulativ, în care să poată explora, învăța și dezvolta. Acest proiect nu este doar o investiție în clădirea unei grădinițe, ci este o investiție în viitorul nostru colectiv. Generațiile care vor trece pe aceste trepte, vor fi cele care vor construi drumul spre o societate prosperă, echitabilă și înțeleaptă”, a afirmat directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), Mihail Croitoru.

Până în prezent, alte 25 de grădinițe din țară au fost renovate prin Programul Național „Satul European”. Acesta a atins cota de 161 de proiecte implementate, din totalul celor 497 aprobate.

sursa: tvrmoldova.md

Articolul precedentConcert și probe sportive cu premii de mii de lei la Hramul Sorocii, iată programul complet pentru 28 august
Articolul următorPasiunea pentru cântecul popular a doamnei Violina Dubalari / VIDEO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.