Consulul General al României la Bălți, Petrișor Ionel Dumitrescu, a fost într-o vizită de lucru la Soroca

0
188
   Excelența Sa,  Consulul General al Consulatului României la Bălți, Petrișor Ionel Dumitrescu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Soroca, în cadul căreia a avut întâlniri cu mai mulți oficiali și reprezentanți ai societății civile.
   Secondat de vice-președintele raionului Soroca, Iurie Tănase, înaltul oficial și-a început vizita la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Preotul paroh, Sorin Huluță, Președinte de Onoare a Consiliului Unirii Soroca i-a înmânat înaltului oaspete Distincția de Gratitudine în semn de înaltă prețuire pentru contribuția la promovarea Limbii Române, perpetuarea sentimentului de dragoste fată de Neam, de Unitate Națională, de respect față de valorile culturale și spirituale românești, dar și i-a povestit despre situația celor două biserici românești din municipiul Soroca și despre problemele cu care se confruntă parohia și enoriașii ei.
  Petrișor Ionel Dumitrescu a avut o întâlnire cu un grup de cetățeni, după care a fost primit de președintele raionului, Veaceslav Rusnac, și vice-președintele Iurie Tănase, în Sala de protocol a Consiiului raional. Părțile și-au exprimat satisfacția în privința dezvoltării ascendente a relațiilor dintre Consulatul General al României la Bălți și Consiliul Raional Soroca. Domnul Consul General a apreciat înalt colaborarea rezultativă a actualei majorități din Consiliul Raional care poate servi drept exemplu și pentru alții și progresul vădit în vederea creării condițiilor de manifestare și exprimare a năzuințelor de Unitate Națională la Soroca. Petrișor Ionel Dumitrescu a asigurat gazdele că conducerea raionului va avea tot sprijinul Consulatului General de la Bălți în vederea implementării proiectelor europene și românești în diverse domenii, excluzând orice blocaj în acest sens.
   La rândul său, Veaceslav Rusnac a mulțumit  părții române, în persoana Consulului General, pentru sprijinul substanțial în implementarea proiectelor europene și românești în raionul Soroca, menționând despre faptul că două dintre ele sunt actualmente în derulare. Președintele raionului Soroca a scos în evidență rolul și sprijinul Consulatului General al României de la Bălți în acest sens, dar și sprijinul pentru extinderea relațiilor de colaborare cu județele din România, ultimul fiind Acordul de Înfrățire cu județul Galați, contribuția principală aparținându-i Excelenței Sale.
   Consulul General la Bălți, Petrișor Ionel Dumitrescu a mai avut întrevederi cu primarul municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi și redactorul ziarului Observatorul de Nord, căruia i-a mulțumit pentru promovarea constantă a valorilor românești.

Articolul precedentDoctor Lucreția Trofimov: Datorită vaccinării omenirea a scăpat de mai multe boli periculoase / VIDEO
Articolul următorNouă din nouă posibile!!! Echipele sorocene au acumulat maximum de puncte, chiar dacă FC Inter a jucat pe o toloacă ordinară
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.