Astăzi, 17 noiembrie 2022, tinerii din cadrul Decadei Tineretului a avut loc activitatea cu genericul „Astăzi student – mâine angajat”. Activitatea a fost organizată în incinta Centrului de Resurse pentru Tineret DACIA, de către coordonatoarea Serviciului de Orientare Vocațională a tinerilor, Tatiana Ursachi.
La masa rotundă, tinerii au primit informații utile de la agentul economic local “MARITAN-SOR” SRL. Directorul executiv Tatiana Plăcintă, le-a explicat tinerilor despre etapele angajării, contractele individuale de muncă și responsabilitățile angajaților.
Organizatoarea Decadei Tineretului Tatiana Ursachi a avut un rol la fel de important în explicarea a ceea ce ține de angajare și anume cum se scrie un CV Europass corect și o scrisoare de intenție.
Vă amintim că la 11 noiembrie a fost dat start șirului de activități dedicate tinerilor. Prima activitate în cadrul decadei a fost „Seara Jocurilor de societate”. Tinerii au socializat și s-au relaxat după o săptămână plină de studii.
Decada Tineretului continuă, va urma vizita de studiu cu genericul “Fii activ — guvernează-ţi viitorul”, care va avea loc în perioada 20 – 24 noiembrie în diferite instituții publice din Soroca. După care, la 30 noiembrie cu o discotecă în aer liber va avea loc festivitatea de încheiere a Decadei Tineretului.