Azi și mâine are loc Festivalul Internațional al Harbuzului

0
647

În perioada 30-31 iulie, un Festival Internaţional al Pepenelui se desfăşoară, în premieră, în satul Florentin din comuna Novo Selo, a anunţat administraţia regiunii bulgare Vidin. Scopul festivalului internaţional este de a păstra şi promova meşteşugurile şi talentele culinare, şi de a reuni producători din Bulgaria şi din străinătate, comunică MOLDPRES cu referire la Agerpres și BTA.

La festival au fost invitate ansambluri din Bulgaria şi România, precum şi producători locali de vin, de pepeni verzi şi galbeni. În cadrul evenimentului vor avea loc plimbări cu barca pe Dunăre, demonstraţii culinare, activităţi în aer liber dedicate copiilor, concursuri culinare, iar pentru iubitorii folclorului se va organiza un club de dans şi un concert la care vor participa ansambluri din regiune. Festivalul se va încheia cu un spectacol de mers cu tălpile goale pe cărbuni încinşi.

Festivalul este organizat de centrul comunitar Probuda-1925, un comitet director şi de guvernatorul regiunii Vidin, Liuben Ivanov.


Articolul precedentTrei copii – de 7,11 și 13 ani, și bunicii lor au decedat într-un accident rutier
Articolul următorDoi moldoveni au decedat în urma unui bombardament la punctul de trecere a frontierei Federației Ruse
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.