3.000 și 1500 de lei – compensații pentru unii bugetari și pensionari. Vor benefica de ajutoare și alte categorii de cetățeni.

0
355
Mai mult de jumătate din venituri au fost asigurate de Serviciul Vamal - 20,603 mlrd. lei (+6,4%

  Premierul Natalia Gavriliță a declarat recent că, în septembrie, angajații din sectorul public ce au un salariu mai mic de 15.000 lei vor primi un ajutor unic în sumă de 3.000 de lei. Totodată, statul va oferi pensionarilor cu pensia mai mică de 5 mii de lei câte 1.500 de lei.

  Ba mai mult, de un ajutor de 1.000 de lei pelună vor beneficia și copiii. „Vom acorda ajutor și antreprenorilor, prin compensarea creșterii ratelor de dobândă, acesta este încă un elemente care pe de o parte să ajute agenții economici, să ne asigurăm că avem locuri de muncă, iar pe de altă parte – este o măsură care să tempereze creșterea prețurilor, pentru că luând credite mai scumpe, antreprenorii transferă aceasta în costul produselor. Creșterile salariale vor fi cu circa 6% în sectorul public, pentru cei care au valoarea de referință de 1.800 și 1.900, sunt lucruri mai tehnice, dar scopul este să creștem salariile pentru cei care au salarii mai mici. În această situație dificilă, nu mergem cu creșteri majore pentru cei cu salarii mai mari, decât acolo unde țintit trebuie să intervenim, pentru că avem nevoie de expertiză foarte bună”, a mai spus prim-ministrul.

Articolul precedentO minoră pe bicicletă a fost accidentată în centrul municipiului Soroca
Articolul următorUn tânăr de 27 de ani, fiind în stare de ebrietate, a tamponat patru mașini și nouă pietoni în Drochia / GALERIE FOTO
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.