Data de 28 iunie 1940 a rămas înscrisă în conștiința românilor ca un moment de cotitură dureros, când Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în urma unui ultimatum adresat Regatului României. Sub presiunea Germaniei naziste și în virtutea înțelegerilor secrete din Pactul Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), Moscova a reușit să-și impună voința într-o manieră brutală. Ocupația sovietică a Basarabiei nu a fost doar o schimbare de stăpânire teritorială, ci începutul unei perioade de suferință, teroare și deznaționalizare pentru populația dintre Prut și Nistru.
Contextul internațional și ultimatumul sovietic
După semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, Europa era împărțită între sfere de influență germane și sovietice. Basarabia fusese promisă de Hitler lui Stalin, iar în vara lui 1940, în contextul prăbușirii Franței și al izolaționismului Marii Britanii, Uniunea Sovietică a considerat că momentul este oportun pentru extinderea granițelor sale spre vest.
Pe 26 iunie 1940, guvernul român a primit un ultimatum din partea URSS prin care se cerea evacuarea imediată a administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei. România, lipsită de sprijin internațional și confruntată cu riscul unui război, a fost nevoită să accepte condițiile impuse. În doar patru zile, trupele sovietice au ocupat întreg teritoriul cerut.
Ocupația: începutul unei epoci de teroare
După instalarea administrației sovietice, regimul impus de la Moscova a inițiat un proces rapid de sovietizare, însoțit de epurări masive și represiuni îndreptate împotriva oricăror elemente considerate „dușmane ale poporului”. Ținta principală au fost intelectualii, preoții, învățătorii, foștii funcționari ai administrației române, ofițerii și țăranii înstăriți.
Deportările în masă au fost unul dintre cele mai cumplite instrumente ale represiunii. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, cu doar câteva zile înainte de declanșarea războiului germano-sovietic, aproximativ 30.000 de basarabeni au fost arestați și trimiși în Siberia, Kazahstan și alte regiuni îndepărtate. Cei mai mulți nu s-au mai întors niciodată.
Foamea, frica și umilința au devenit realități cotidiene pentru oamenii obișnuiți. Proprietățile au fost naționalizate, colectivizarea a fost impusă cu forța, iar Biserica a fost marginalizată și persecutată. Sistemul educațional a fost modificat radical, cu scopul de a șterge identitatea românească și de a impune ideologia comunistă.
Ruptura identitară: lovitura asupra conștiinței naționale
Una dintre cele mai grave consecințe ale ocupației a fost tentativă sistematică de deznaționalizare a populației românești din Basarabia. Limba română a fost înlocuită în documente cu „limba moldovenească” scrisă cu alfabet chirilic, iar istoria și cultura românească au fost rescrise conform dogmelor sovietice.
Prin aceste metode, sovieticii au urmărit nu doar controlul politic și economic al teritoriului, ci și distrugerea legăturii culturale și spirituale a Basarabiei cu România. Generații întregi au crescut sub o istorie falsificată, iar memoria colectivă a fost alterată.
Efecte pe termen lung
Ocupația sovietică a Basarabiei a schimbat ireversibil destinul regiunii. Chiar dacă între 1941 și 1944 teritoriul a fost eliberat temporar de România, revenirea sovieticilor în august 1944 a pecetluit soarta provinciei pentru aproape jumătate de secol.
Regimul comunist instaurat în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a continuat linia represiunii, deportărilor, cenzurii și controlului total. Doar în 1989, odată cu destrămarea URSS și renașterea mișcării naționale din RSS Moldovenească, populația a putut vorbi deschis despre tragediile trăite și despre dorința de a-și regăsi identitatea.
28 iunie 1940 nu este doar o dată din manualul de istorie, ci o rană vie în memoria poporului român. Este ziua în care o parte a țării a fost smulsă prin forță, iar un întreg popor a fost supus la decenii de teroare, suferință și înstrăinare. Efectele ocupației sovietice se resimt și astăzi, în clivajele identitare și în lupta pentru adevăr istoric și recunoaștere. A cunoaște și a transmite mai departe această pagină de istorie este o datorie morală față de cei care au suferit și față de generațiile viitoare.
