Olimpiada raională pe obiecte 2018 a adus Instituției Publice Liceul Teoretic ”Ion Creangă” rezultate dintre cele mai îmbucurătoare.
Astfel, conform totalurilor acesteia, elevii liceului în cauză au cucerit două locuri premiante I, 11 locuri premiante II și 14 locuri premiante III. 24 de tineri și tinere, participanți la olimpiadă, s-au învrednicit de mențiuni. Cunoștințe temeinice au demonstrat colegii noștri mai ales la chimie. Despre aceasta vorbesc convingător succesele obținute: liceana Adriana Croitor (cl. a XII-a ”B”) a devenit câștigătoare a locului I, Daniela Fornea (cl. a X-a ”B”), Vlada Grițco (cl. a XI-a) și Nicoleta Turcu (cl. a XII-a ”B”) s-au plasat pe locul II, iar Valeriei Mâțu (cl. a X-a ”B”) și Iulianei Parasiuc (cl. a XII-a „B”) le-a revenit locul III. Toate cele 6 eleve sunt discipolele doamnei profesoare de chimie Amalia Palamari. Diana Sochircă (cl. a IX-a„A”), discipola doamnei profesoare de chimie Ana Fornea, s-a situat pe locul III.
Cinstea instituției la limba română au apărat-o șapte școlari, care s-au întors acasă cu două locuri premiante II (Ecaterina Rusnac, cl. a IX-a ”A”, Cristina Raileanu, cl. a X-a ”A” — mentor Stela Grujinschi), două locuri premiante III (Ana Samarin, cl. a XI-a, Cătălina Raicu, cl. a XII-a ”B” — mentori Olga Gherghelijiu și Ludmila Țurcan) și trei mențiuni (Iustina Maxian, cl. a XI-a, Olga Corobcean, cl. a XII-a ”A”, Eva-Ștefania Dorogan, cl. a XII-a ”A” — îndrumători O. Gherghelijiu, S. Grujinschi). La limba rusă cea mai bună a fost Ecaterina Rusnac (cl. a IX-a „A”, mentor M. Voina), căreia i s-a acordat locul I.
Trei locuri premiante II și-au înscris la activ discipolii liceului nostru la limba engleză. E vorba de Valeria Nicuța (cl. a IX-a ”A”, îndrumătoare A. Covalciuc), Vladislava Grițco (cl. a XI-a, îndrumătoare N. Țârdea) și Cătălina Raicu (cl. a XII-a “B”, îndrumătoare A. Covalciuc). Alți cinci învățăcei au căpătat mențiuni: Ecaterina Rusnac (cl. a IX-a ”A”, mentor A. Covalciuc), Cristina Raileanu (cl. a X-a ”A”, mentor A. Covalciuc), Vladimir Secara (cl. a X-a ”A”, mentor A. Covalciuc), Iustina Maxian (cl. a XI-a, mentor N. Țârdea), Adriana Croitor (cl. a XII-a „B”, mentor A. Covalciuc).
Bine s-au pregătit de olimpiadă și acei care și-au ales drept obiect de studiu „Limba franceză”. Astfel, Alexandra Leșan (cl. a X-a ”A”, îndrumătoare A. Iurceac) și Marina Ursachi (cl. a XII-a ”A”, îndrumătoare I. Cucer) au câștigat locul II, iar Cătălina Manea (cl. a XI-a, îndrumătoare I. Cucer) — locul III. Cu mențiuni la limba franceză vor fi distinși Adela Slutu (cl. a IX-a ”C”), Alina Samson (cl. a IX-a ”B”), Dina Liubinschii (cl. a X-a ”B”), Cătălina Starșâi (cl. a X-a ”A”) — îndrumătoare A. Iurceac, Mihaela Boțoroga (cl. a XI-a) și Doina Romașcan (cl. a XI-a) — îndrumătoare I. Cucer.
Fanii disciplinei „Geografia” i-au făcut cadou mentorului lor Viorel Țarălungă trei locuri premiante III și două mențiuni: mă refer la Vlada Condrea (cl. a IX-a ”A”), Vladislava Grițco (cl. a XI-a), Eva-Ștefania Dorogan (cl. a XII-a „A”) și, respectiv, Cristina Raileanu (cl. a X-a ”A”), Olga Corobcean (cl. a XII-a ”A”). Îndrăgostite de fizică, Cătălina Raicu (cl. a XII-a ”B”) și Ana Samarin (cl. a XI-a) s-au ales cu locurile premiante II și III, iar Daniela Fornea (cl. a X-a ”B”) și Nicolae Lisnic (cl. a XI-a) — cu mențiuni. Tuspatru sunt discipolii directorului liceului A. Iavorschi.
La matematică își încearcă puterile doar cei mai curajoși. Printre aceștia, în anul curent, s-au înscris Daniela Fornea (cl. a X-a ”B”, locul III) și Valeria Mâțu (cl. a X-a ”B”, mențiune), ambele fiind elevele profesoarei de matematică L. Armaș.
Din confruntarea sau competiția la istorie învingători au ieșit Vlada Condrea (cl. a IX-a ”A”, locul III, mentor A. Mușenco), Cristina Raileanu (cl. a X-a ”A”, locul III, mentor V. Macovei), Gabriela Solovei (cl. a XII-a ”B”, locul III, mentor V. Macovei), Ecaterina Rusnac (cl. a IX-a ”A”, mențiune, mentor A. Mușenco), Vladislava Grițco (cl. a XI-a, mențiune, mentor V. Macovei) și Eva-Ștefania Dorogan (cl. a XII-a ”A”, mențiune, mentor L. Guzun).
Discipolii profesoarei de biologie Diana Luca au beneficiat de două mențiuni, pe care le-au dobândit Valeria Mâțu (cl. a X-a ”B”) și Olga Chiroșca (cl. a XI-a).
Vladislava GRIȚCO, elevă în clasa a IX la LT „Ion Creangă”,
membră a Cercului de jurnalism