După ce Guvernul a modificat Nomenclatorul şi tarifele la serviciile prestate, contra plată, de către Agenţia „Moldsilva” şi Regulamentul cu privire la modul de formare şi direcțiile de utilizare a mijloacelor speciale a fost stabilit și tariful pentru o autorizație ce permite vânarea unui exemplar de mistreț. acesta este de 2.500 de lei.
Vă reamintim că, până acum, după cum a menționat și minoistra mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, costul unei autorizații se ridica la 12500 lei, fapt ce ducea la micșorarea numărului solicitărilor pentru eliberarea autorizațiilor și la nepracticarea vânătorii în fondul forestier. (FOTO: Narmao)