Gimnaziul Vărvăreuca, raionul Florești, și Școala Gimnazială „Româno-Britanică” din municipiul Galați au semnat un Acord de colaborare

0
238

În urma acordurilor de colaborare și înfrățire care au fost semnate în toamna anului 2022 cu două școli gimnaziale din comunele Șendreni și Foltești din județul Galați, România, anul 2023 a trecut pragul frumos vestind o nouă colaborare a Gimnaziului Vărvăreuca, raionul Florești. Este vorba despre Acordul de colaborare și înfrățire care a fost semnat la data de 9 ianuarie 2023 între Gimnaziul Vărvăreuca, raionul Florești, și Școala Gimnazială „Româno-Britanică” din municipiul Galați, România,  scrie stiri.md

Acordul de parteneriat vizează domeniul educativ, domeniul promovării principiilor şi caracteristicilor educaţiei formale, nonformale şi ale educaţiei permanente în cadrul proiectului „Valențe Instructiv-Educative… Dincolo de Prut”, precum şi alte proiecte pe care le vor desfăşura instituțiile în anul şcolar 2022-2023. „S-a dovedit a fi necesară o asociere între cele două unități de învățământ pentru stabilirea une relații de comunicare, pentru întărirea valorilor culturale, pentru cultivarea spiritului de pace, dragoste, fraternitate și prietenie, pentru schimbul informațional la nivelul dezvoltării educaționale și pentru sprijinirea și organizarea de diverse activități cultural-educative.

Prin urmare, prima activitate cu genericul „Dor de Eminescu” se va desfășura în data de 16 ianuarie 2023, în cadrul Gimnaziului Vărvăreuca, unde vom avea ca oaspeți dragi invitați din școlile partenere.

Scopul activității este marcarea zilei de naştere a marelui poet Mihai Eminescu, antrenarea elevilor în activitǎţi educaţionale în vederea cunoaşterii şi respectǎrii valorilor culturale naţionale, abordarea integratǎ şi interactivǎ a unor fragmente din bibliografia şi opera marelui poet prin însuşirea de cunoştinţe prin intermediul cǎrţilor, expozițiilor omagiale, Internetului, partenerilor educaţionali, sensibilizarea copiilor faţǎ de opera eminescianǎ prin insuflarea în sufletele lor a sentimentelor de dragoste, mândrie şi respect pentru cel care este sufletul poporului român”, se arată într-un comunicat al Gimnaziului din comuna Vărvăreuca.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentSe așteaptă deconectări programate ale energiei electrice în raionul Florești, în legătură cu executarea lucrărilor de mentenanţă
Articolul următorPatru elevi ai Gimnaziului „Alexandru Lupașcu” din Volovița – laureați ai unui concurs organizat de Centrul de Drept al Avocaților
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.