În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti.
Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
Ziua de 1 Mai este considerată şi în România sărbătoare legală.
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, de sărbătoare internaţională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.ş1ţ
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranţi, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.
În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Haymarket. Din mulţime, a bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceştia au fost condamnaţi la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viaţă) şi unul la 15 ani închisoare. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8.
